Cand te astepti mai putin sau ai renuntat de tot la speranta, Bucurestiul te da peste cap, oferindu-ti cate o surpriza placuta. Cu cat esti mai pesimist, cu atat sansele tale de a face un preinfarct de veselie sunt mai mari. Si pentru ca nu vreau sa imi asum posibilele accidente, va previn ca la Art Jazz Club, un espresso lung se savureaza cu cea mai buna muzica si proiectii de filme.
As fi vrut sa imi spuna si mie cineva asta inainte sa ajung prima data acolo, marti seara. Totul incepuse promitator: cafeaua a venit rapid, era ieftina si spre surprinderea mea, buuuna. Sau era poate doar efectul atmosferei placute asupra psihicului meu slabit de aglomeratie, claxoane, manele, mitocani si cafele diluate cu dovezi de iubire din partea ospatarilor. Persoanele prezente, trecute suficient de adolescenta, nu urlau, nu gesticulau agresiv si nici nu radeau batand cu palmele in masa. Civilizati, ba, tata! Sa fi fost intelepciunea varstei, sa fi fost muzica, atat de relaxanta incat i-ai fi copt o placinta vecinului care ti-a otravit panselutele, nu stiu, dar ma obisnuisem in scurt timp sa ma simt in largul meu.
Muzica se opreste si un barbat se apropie de microfon. Ca orice minune care tine vreo jumatate de ora, ma asteptam sa ne spuna ca suntem nevoiti sa parasim sala, ca vor pune muzica lautareasca de acum incolo sau ca are loc un atac terorist. Dar nu, domnul ne transmite ca vom viziona "Noaptea Sfantului Lorenzo", un film premiat la Cannes in '82 (si asta spune ceva, nu?), in regia fratilor Paolo si Vittorio Taviani. Aplauze, heblu total, peretele se coloreaza si eu imi trag o palma peste ceafa, poate-poate ma trezesc din visare. Pai atunci, pentru ce ne mai inghesuim noi la cinematografe? Pentru cele mai noi si comerciale filme? Pentru productii cu impuscaturi, Bollywood si floricele de porumb?
In timp ce voi v-ati uitat la nu-stiu-care Ma
