Actualul model de dezvoltare occidental, ce s-a dorit a fi extrapolat la nivel mondial, are doua mari "defectiuni" cronice de sistem, cu implicatiile ecologice aferente: pe de o parte, se bazeaza pe consumul de combustibili fosili (petrol, carbune, gaze naturale), epuizabili la orizontul deceniilor si principalul motor al fenomenului incalzirii globale, iar pe de alta, este pradalnic si risipitor cu resursele naturale fatalmente finite ale Terrei. De aceea si avand in vedere si criza financiar-economica in curs, reforma sa devine inevitabila, iar spre a avea succes, ea trebuie sa mearga pana la inlocuirea lui cu un alt model, durabil si adaptat noilor realitati. In acest context, nu se poate ignora faptul ca am intrat intr-o era noua, antropocenul (P. Creutzen), in care, pentru prima data in istoria naturala a Terrei, o specie, omul, devenita o veritabila "forta geologica", domina si guverneaza mediul unei intregi planete. Civilizatia umana reprezinta principala cauza a amenintarilor si modificarilor environmentale. Drept consecinta, viitorul proiect mondialist trebuie sa porneasca de la aceste realitati si, pe cat posibil, sa le cuantifice semnificatiile. Filozofia sa are ca ax trecerea de la apararea omului fata de vitregiile naturii la protejarea acesteia fata de excesele actiunii umane!
Din punct de vedere teoretic, mai toata lumea este de acord ca asistam la esecul major si definitiv al proiectului mondialismului financiar-bancar (victorios post-1989) pentru a doua oara, in mai putin de un secol, dar tot de atatea ori invalidat ca solutie globala a problemelor socio-economice si, de aceasta data, si ecologice si ca se impune, deopotriva pentru iesirea din impas si afirmarea unei paradigme viabile a dezvoltarii, o reforma a sa, in privinta careia se propun de la simple paleative pana la abandonarea celei existente si adoptarea alteia, cu totul noi si cu
