Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu, înjurat la Roma

Publicat in GAZETA de SUD, marți 2 decembrie 2008 ·

Românul a fost taxat de fanii echipei din capitala Italiei pentru că nu a semnat în vară cu gruparea „giallorossa“, dar s-a descurcat bine pe stadionul „Olimpic“, deşi nu a reuşit să înscrie.

Atmosfera de pe stadionul „Olimpic“ din Roma s-a dovedit din nou ostilă pentru atacantul român Adrian Mutu. Dacă în ultimii doi ani atacantul Fiorentinei a fost fluierat şi înjurat de fanii rasişti ai lui Lazio, care l-au numit „zingaro“ (ţigan), duminică, „Briliantul“ s-a confruntat cu ostilitatea suporterilor Romei, supăraţi pe el pentru că în luna august a refuzat să se transfere la gruparea din capitala Italiei, după ce timp de două luni i-a lăsat să viseze frumos, dându-le impresia că va îmbrăca tricoul „giallorosso“.

Partida dintre AS Roma şi Fiorentina, din cadrul etapei a 14-a a campionatului Italiei, a fost câştigată în cele din urmă de gazde, cu 1-0, printr-un gol marcat de Francesco Totti, în minutul 59, cu largul concurs al portarului Frey. Mutu a fost în premieră căpitan la Fiorentina într-un meci de campionat, Frey fiind de acord să-i cedeze banderola. „Îi mulţumesc pentru asta“, a spus Mutu după meci.

La un pas de gol

Cu toate că echipa sa a pierdut, Mutu a jucat foarte bine pe „Olimpico“ şi a fost la un pas de gol în repriza secundă, când a executat aproape perfect o lovitură liberă de la 20 de metri, dar s-a opus portarul gazdelor, Doni, cu un reflex de zile mari. „Driblinguri, devieri, mişcări rapide. Acesta a fost arsenalul cu care s-a prezentat Mutu la Roma. Dar n-a fost să fie. Mingea nu a vrut să intre în plasă. A fost o chestiune de centimetri sau de fracţiuni de secundă. E puternic, a demonstrat-o încă o dată“, a scris cotidianul La Repubblica despre Mutu.

„Banderola de căpitan şi ostilitatea fanilor Romei l-au mobilizat. A fost la un pas să înscrie după numai două minute. A fost tot timpul periculos, iar apărăt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 24 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 53 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Poșta Română lansează un nou serviciu. Românii pot depune numerar direct pe card, la orice oficiu poștal

Adevarul acum 44 minute
Românii au acum posibilitatea de a depune numerar direct pe cardurile bancare, fără a merge la bancă sau la bancomat. Serviciul este disponibil în toate oficiile poștale din țară.

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°