● Andrei Codrescu, Prof de drum, fotografii de David Graham, traducere şi note de Ioana Avădani, Editura Curtea Veche, 2008.
Există, în toate cărţile lui Andrei Codrescu - de la poeme şi romane, la eseuri şi reportaje - o latură, curat ardelenească, de exactitate (vizionară), de didactică superioară şi (auto)ironică. În plină explozie a formelor şi genurilor, în mijlocul fantasmei şi al dereglării simţurilor (poetice), Andrei Codrescu sistematizează, "rezonează", se apro-pie de cititor, pentru a înţelege împreună cu acesta. El e - prin vocaţie - "prof" de literatură şi, simultan, unul dintre eternii ei copii teribili, jubilînd la detonări formale şi surpări instituţionale. Mai mult ca oriunde, în acest jurnal cinematografic, ţinut simultan cu filmarea din 1993 (şi tradus în cea mai plastică dintre limbile româneşti posibile de Ioana Avădani), Andrei Codrescu este dintr-o singură mişcare "prof" - unul sistematic, explicativ, ilustrativ -, însă şi un poet melancolic, invocînd propriul trecut irecuperabil, dar mai ales trecuturile concurent-paralele ale ţării sale de adopţie: America tuturor visurilor, America tuturor contrastelor, America înfricoşătoare a altora...
Pe "drumul mare" al lui Whitman şi Kerouac, Andrei Codrescu îşi reconstruieşte propria Americă, revizitînd-o de pe-o coastă pe cealaltă şi redescoperind-o cu atît mai nouă şi mai neatinsă cu cît e mai bine ştiută. Ochiul "poliedric" al reporterului, dublat de cel al camerei de filmat, este schimbat nu atît de timpul scurs sau de prezenţa străină, cît de noul statut al scriitorului, adevărat cyborg protezat, la volanul unui Cadillac roşu. Noul călător prin "America americanilor" are o nouă formă de identitate "americană", aceea de şofer. El renunţă - greu şi fără tragere de inimă - la America pietonală, din ce în ce mai restrînsă, dar şi la "poziţia pasagerului", pentru a conduce un Cadillac
