In cultura romana, Vladimir Tismaneanu ilustreaza unul dintre putinele cazuri in care vocatia analizei intelectuale se intalneste, organic, cu aceea a actiunii publice. Mai mult decat oricare altii, Vladimir Tismaneanu este responsabil, in anii de dupa 1989, pentru renasterea unei voci romanesti a libertatii: gratie eruditiei si fortei sale de persuasiune, puntile dintre traditia autohtona a liberalismului si teritoriul occidental au fost intinse si ceea ce parea o simpla himera castaliana a prins chip. Atunci cand Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste furniza osatura argumentativa si documentara pentru actul prezidential de condamnare, o lupta de cateva decenii era implinita, iar pozitia centrala a lui Vladimir Tismaneanu, in canonul romanesc al libertatii, era afirmata, definitiv.
Zeitgest, colectia inaugurata de Vladimir Tismaneanu la Editura Humanitas, este parte din acest efort de durata pe care l-am desemnat, cu alta ocazie, ca fiind parte constitutiva dintr-o pedagogie a libertatii. Si este un fapt simbolic ca volumul ce inaugureaza acest nou demers este antologia dedicata reflectiei Monicai Lovinescu, Etica neuitarii. In acest mod, prin chiar faptul de a imagina si prefata o masiva selectie de texte, Vladimir Tismaneanu realizeaza un gest cu dubla semnificatie, in logica duratei lungi.
Pe de o parte, el reda culturii noastre consistenta ignorata a unei voci, aceea a Monicai Lovinescu, si, pe de alta parte, isi situeaza propriul demers etic si filosofic in rama unei traditii. Legatar al intransigentei libertare a Monicai Lovinescu, Vladimir Tismaneanu propune, odata cu aceasta selectie de texte, o cheie de interpretare a unui secol XX, niciodata incheiat. Est-etica Monicai Lovinescu indica, profetic, un drum care se cere urmat: acela al demnitatii umane si al refuzului barbariei*.
O voce si secolul ei
