După cum ne-a declarat liderul UDMR Cluj, viceprimarul Laszlo Attila, simularea efectuată de specialiştii formaţiunii politice a fost confirmată de ceilalţi reprezentanţi ai partidelor clujene. După cum ne-a declarat liderul UDMR Cluj, viceprimarul Laszlo Attila, simularea efectuată de specialiştii formaţiunii politice a fost confirmată de ceilalţi reprezentanţi ai partidelor clujene.
Laszlo Attila ne-a confirmat că turdeanul Virgil Pop va fi deputat. Pop a fost reţinut în urmă cu două săptămâni de procurorii DNA sub acuzaţia de trafic de influenţă. Fusese denunţat de un fost asociat, că ar fi solicitat şi primit o sumă de bani, pentru a-i obţine un contract la Electrica Transilvania. Virgil Pop a respins acuzaţiile.
El nu a putut să voteze, deşi a făcut o solicitare în acest sens. Ioan Florea, fostul director al turdeanului, de pe vremea în care era angajat la Casirom, ne-a declarat că a fost dificil să-i finalizeze campania. Virgil Pop a reuşit să obţină 2.299 de voturi. „Probabil ar fi obţinut mult mai multe, dacă nu era povestea cu arestul”, ne-a spus Florea.
Va fi eliberat
Liberalii ne-au confirmat rezultatele calculate de maghiari. Informaticianul Mircea Puşcă, fost deputat, ne-a declarat că i-a luat câteva ore construcţia simulării, în conformitate cu algoritmul prevăzut în legea alegerilor.
Potrivit lui Puşcă, în ziua convocării noului Parlament rezultat în urma alegerilor Virgil Pop va trebui eliberat din arest. Cercetările pot continua, iar în cazul în care va fi condamnat, turdeanul va pierde calitatea de deputat. Pentru o nouă reţinere a sa, procurorii vor trebui să obţină aprobarea şefului Camerei Deputaţilor şi a ministrului Justiţiei. Puşcă ne-a confirmat şi faptul că ex-preşedintele consiliului judeţean, Marius Nicoară, nu a obţinut după redistribuire mandatul de senator.
Parlamentarii clujeni*