Dincolo de lucrurile cu care sunt sau nu sunt de acord din "Istoria critică a literaturii române", cronicarii literari recunosc în Manolescu „cel mai mare critic în viaţă”. „Istoria critică...” de Nicolae Manolescu s-a epuizat deja, iar unii scriitori comentaţi în carte nici măcar n-au ajuns în posesia ei, deşi au venit la Gaudeamus special s-o cumpere. Alţii, mai norocoşi, au citit şi au dat o primă replică demersului lui Manolescu. Iar criticii – care nu lipsesc nici ei din carte – şi-au făcut curaj şi au ieşit la atac. Mult aşteptatul volum al lui Nicolae Manolescu a fost, fără îndoială, cea mai importantă apariţie editorială a anului. El a suscitat de la bun început dezbateri, opinii pro şi contra şi chiar reacţii de indignare.

„Orice istorie literară e subiectivă, prin forţa lucrurilor. Cine poate fi 100% obiectiv? Când discutăm, însă, despre un critic şi istoric literar, subiectivismul face pereche cu credibilitatea. În funcţie de tot trecutul său, un critic are mai multă sau mai puţină credibilitate.

În cazul lui Nicolae Manolescu, cu toate ce i s-ar putea reproşa  -  cu subiectivisme, erori, chiar «capricii» (cum le numeşte singur pe coperta a treia a «Istoriei» sale) – discutăm despre cel mai important critic literar român de la al Doilea Război Mondial încoace, deci despre un profesionist cu o foarte mare credibilitate. Istoria nu e o hartă de valori inefabilă, dar e o mare operă a unui mare autor”, declară criticul literar Ion Bogdan Lefter, autorul unor importante analize privitoare la postmodernism, despre care Manolescu scrie în „Istorie”că “sunt pertinente, deşi preponderent descriptive”.

Norman Manea, unul dintre nedreptăţiţi

„Sunt destui autori asupra cărora am şi eu opinii diferite de cele ale lui Manolescu şi despre scriitorii trataţi în «Istorie», şi despre autorii absenţi, din păcate. Norm