Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL: A intrat în Parlament cu 34 de voturi!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Candidatul din partea UDMR, Iosif Koto, a reuşit să obţină mandatul de deputat pentru circumscripţia 43, pentru românii din diaspora, cu numai 34 de voturi. Acest rezultat s-a datorat procesului de redistribuire. Contracandidaţii săi din colegiul 4 au obţinut: 557 de voturi (Herman Berkovits, PD-L), 543 voturi, (Mariana Valeria Stoica, PNL), respectiv 320 voturi (Armand Schor, PSD+PC). Iosif Koto a fost Secretar de Stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Direcţia Relaţii Externe, în perioada 2005-2006. În anul 2000, a primit Ordinul Naţional "Pentru Merit" în gradul de Mare Ofiţer, acordat de Preşedintele României.

A fost laureat cu premiul de excelenţă al Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania şi cu premiul Wlassics Gyula, acordat de Ministerul Culturii din Ungaria.

Românii din colegiul 4 le-au avut la dispoziţie 30 de secţii de votare, în Africa de Sud (3), Israel (3), Emiratele Arabe Unite (2), Nigeria (2), Algeria (1), Angola (1), Arabia Saudită (1), Egipt (1), Etiopia (1), Iordania (1), Iran (1), Irak (1), Kenya (1), Kuweit (1), Liban (1), Libia (1), Maroc (1), Pakistan (1), Qatar (1), Senegal (1), Siria (1), Sudan (1), Tunisia (1),Zimbabwe (1).

Cât de reprezentativ poate fi un deputat ales de 34 de persoane?

În opinia lui Iosif Boda, analist politic, vina o poartă sistemul de vot. Aceeaşi idee o susţine şi liderul UDMR, Marko Bela, care a declarat în cadrul unei conferinţe susţinută în urmă cu câteva minute faptul că sistemul electoral din România este unul incorect.

"Nu este vina uninominalului, ci a modului de repartiţie pe care îl avem în ceea ce priveşte 'resturile electorale'. În general, am o rezervă legată de reprezentarea intereselor comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării de către persoane care sunt străine de ceea ce se întâmplă în cadrul acestora. Cred că

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 4 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 6 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 10 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 4 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 6 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 10 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 6 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
lun.

-0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
lun.

-3°/0°
Timisoara
acum

12°
vin.

2°/12°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/4°