Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitrea: Potrivit statutului PSD, dupa alegeri se convoaca Congres si se alege o alta conducere

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a declarat, miercuri, ca, potrivit Statutului PSD, dupa alegeri, conducerea partidului isi depune mandatul, se organizeaza Congres si "se alege o alta conducere", el aratand ca PSD nu are de ce sa fie "fericit" cu rezultatul obtinut la vot.

"Stiti foarte bine ca statutul partidului spune ca dupa alegeri parlamentare, conducerea isi depune mandatul, se face un Congres si se alege o alta conducere. Acum mi-e greu sa spun ce va face partidul, daca e fericit sau nu cu negocierile care vor veni. Cu alegerile nu este fericit partidul, evident ca nu este, nu are nici un motiv", a aratat Mitrea, citat de Mediafax.

El a raspuns, astfel, unei intrebari care viza riscurile la care se expune Mircea Geoana, in calitatea sa de presedinte al PSD, daca negocierile privind formarea unei majoritati parlamentare nu evolueaza favorabil pentru PSD.

Intrebat daca Mircea Geoana isi risca scaunul functie de rezultatele negocierilor, Mitrea a precizat: "In politica ne riscam scaunele de dimineata pana seara. Nu stiu. Astazi nu se pune problema aceasta. Nu cred ca cineva, in partid, astazi, se gandeste la modul in care-si risca sau nu Mircea Geoana scaunul".

Surse din PSD au precizat, pentru MEDIAFAX, ca Miron Mitrea se pregateste sa preia, in cadrul unui Congres desfasurat in perioada urmatoare, functia de secretar general al PSD, functie detinuta in acest moment de Titus Corlatean.

Potrivit acelorasi surse, Mitrea coordoneaza in acest moment negocierile PSD-PDL, asigurandu-si o pozitie de putere in partid in cazul in care PSD–PDL va forma viitoarea majoritate parlamentara.

Sursele respective au precizat ca Mitrea ar fi interesat de postul de presedinte al Senatului, care, potrivit unor surse, ar urma sa-i revina lui Mircea Geoana, daca renunta la functia de premier, in c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 51 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°