Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testul tinereţii

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Astăzi, de la ora 14:00, la Mogoşoaia: "speranţele lui Piţurcă" vs "speranţele lui Săndoi"

Chiar dacă este vorba despre un trial, selecţionerii loturilor A şi de tineret, Victor Piţurcă, respectiv Emil Săndoi, tratează testul de astăzi la fel ca pe o acţiune oficială. Ieri, ambele echipe au făcut antrenamente tactice, în spatele porţilor închise de la Mogoşoaia, şi şedinţe de analiză video.

Piţurcă a făcut totuşi un mic compromis. A plecat luni seară la meciul Steaua-Urziceni, 1-0, şi nu s-a mai întors peste noapte în cantonament, preferînd să doarmă acasă! Selecţionerul s-a întors la Mogoşoaia, ieri la prînz, iar de la ora 16:30 şi-a scos lotul la o mişcare timp de 90 de minute pe terenul 2, pentru a menaja arena principală.

"Noi ne-am pregătit de dimineaţă. N-am prea multe informaţii despre adversar şi nici nu am fost să-i spionez antrenamentul lui Piţi. Important este ca jucătorii mei să respecte sarcinile de joc, nu pun preţ pe rezultat", a precizat relaxat Săndoi.

Tineretul va mai juca mîine, de la ora 13:00, cu Dinamo, în Ştefan cel Mare, iar selecţionata divizionară va întîlni vineri, de la ora 14:00, Steaua, în Ghencea.

Echipele probabile

Selecţionata divizionară: Pantilimon - Dănănae, V. Găman, Al. Tudose, Latovlevici - Ropotan, Bicfalvi - Cr. Tănase, Prepeliţă, C. Deac - Al. Piţurcă. Antrenor Victor Piţurcă.

Rezerve: Tătăruşanu, Luchin, M. Ciucă, Bourceanu, D. Varga, M. Roman, G. Bucur, Curtean, D. Goga.

Selecţionata U 21: S. Lung jr. - Bărboianu, Cordoş, R. Barbu, S. Ilie - Torje, L. Iorga, A. Ionescu, Gîngioveanu - Răduţă, Rusescu. Antrenor Emil Săndoi.

Rezerve: Bălgrădean, Cojoc, Andronic, Teuşan, Ochiroşii, Doman, Buhăescu, S. Sburlea, Hora.

Arbitru Al. Tudor. Asistenţi Cr. Nica, R. Ghinguleac (toţi din Bucureşti)

Astăzi,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Prahova a stablit un nou temen în 29 aprilie pentru cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea de reducere cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute / De ce a fost amânată decizia

News.ro acum 18 minute
Tribunalul Prahova, care era aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicita reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute, a stab

Donald Trump Jr. vine în România. Iată când e programată vizita

Ziua Constanta acum 15 minute
Cu o săptămâna înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, Donald Trump jr, fiul cel mare al președintelui Stetelor Unite, va veni în România. Vizita este programată pe data de 28 aprilie 2025, au declarat pentru G4Media.ro surse aropiate org

Cu imperiul clătinat, cel mai bogat om al planetei i-a cerut direct lui Donald Trump să renunțe la taxele vamale

HotNews acum o ora
Miliardarul Elon Musk a făcut apeluri directe, dar fără succes, la președintele american Donald Trump pentru a renunța la taxele vamale în weekendul trecut, a relatat luni Washington Post, citând două persoane familiarizate cu această chestiune, scr

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Yellow Spring vine la Raiffeisen Bank cu un amplu pachet de soluţii financiare

News.ro acum 52 minute
Raiffeisen Bank a lansat Yellow Spring, un pachet special de oferte pentru produsele de creditare şi economisire destinate clienţilor persoane fizice, cât şi clienţilor persoane juridice cu beneficii competitive şi atractive. Clienţii care accesează

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii, iar în realitate produsele erau vândute, la preţul pieţei, către alte firme

News.ro acum 43 minute
ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, în perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China şi a înregistrat în contabilitate bonuri fiscal

Un suporter al echipei Manchester United, reţinut după ce l-a pălmuit pe Jack Grealish, de la Manchester City

News.ro acum 2 ore
Un fan al echipei Manchester United a fost arestat, luni, de poliţie pentru că l-a lovit pe atacantul formaţiei Manchester City, Jack Grealish, duminică, după remiza, scor 0-0, dintre cele două rivale din oraş. În drum spre vestiare, internaţionalul

O rachetă rusească cu un astronaut american şi doi cosmonauţi ruşi la bord a decolat spre Staţia Spaţială Internaţională

News.ro acum 29 minute
O rachetă rusească Soiuz care transportă un astronaut american şi doi cosmonauţi ruşi a decolat marţi de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a anunţat agenţia spaţială rusă Roscosmos, informează Reuters.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se va încălzi vremea

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie anunță că până în prima parte a lunii mai vremea va fi schimbătoare în România. Astfel după perioada friguroasă din această săptămână, se va încălzi, iar temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele norm

Curtea Supremă îi permite lui Trump să aplice Alien Enemies Act pentru deportări rapide, deocamdată

News.ro acum 6 ore
Curtea Supremă i-a permis luni preşedintelui Donald Trump să aplice Legea privind inamicii străini deocamdată, oferind Casei Albe o victorie semnificativă care va permite oficialilor de imigrare să se bazeze pe o autoritate extinsă din timpul război

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°