România are, în 2009, câteva provocări importante pe care trebuie să le gestioneze coerent şi cu o abordare eficientă, pentru a ieşi din perioada de criză în formă bună şi pregătită să reia parcursul bun de creştere economică. Anul 2009 va aduce, în primul rând, o creştere economică în puternic declin, pe fondul opririi motoarelor de creştere de pånă acum: consumul şi construcţiile. Consumul se va reduce semnificativ în 2009, ceea ce în condiţii normale ar fi
România are, în 2009, câteva provocări importante pe care trebuie să le gestioneze coerent şi cu o abordare eficientă, pentru a ieşi din perioada de criză în formă bună şi pregătită să reia parcursul bun de creştere economică.
Anul 2009 va aduce, în primul rând, o creştere economică în puternic declin, pe fondul opririi motoarelor de creştere de pånă acum: consumul şi construcţiile. Consumul se va reduce semnificativ în 2009, ceea ce în condiţii normale ar fi fost de dorit. Însă, în actualul context, acest declin va spori impactul crizei economice şi va conduce la şomaj în creştere, la reducerea producţiei industriale şi la o depreciere a solvabilităţii companiilor romåneşti.
Construcţiile vor avea cel mai mult de suferit, pe fondul sugrumării creditării bancare, al dispariţiei investitorilor mici şi mijlocii şi al reducerii abrupte a cererii din partea populaţiei. În mod paradoxal, acest domeniu - care a atras cele mai mari investiţii şi care se plångea de lipsa acută a forţei de muncă în ultimii ani - va aduce în 2009 un număr larg de falimente şi de şomeri.
Unul dintre riscurile majore pentru Romånia provine dintr-un dezechilibru omniprezent în ultimii ani: deficitul de cont curent. Scăderea masivă a investiţiilor străine, a fondurilor în valută trimise de către romånii din străinătate şi a sumelor provenite din exporturi va face extrem de dificilă finanţarea acestui deficit. Este u