Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O lună plină de sărbătoare la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Sâmbătă începe evenimentul „Braşov – oraş din poveste”, care ţine toată luna decembrie

O nouă ediţie a evenimentului „Braşov – oraş de poveste” va începe în data de 6 decembrie, la orele 17.30. Ca în fiecare an, pe scena din Piaţa Sfatului manifestarea începe cu un discurs al primarului George Scripcaru, după care va fi aprins iluminatul ornamental cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Seara de 6 decembrie va fi plină de surprize. Pe patinoarul care acum este aproape finalizat în Piaţa Sfatului va ajunge în acea seară Moş Nicolae, va putea fi urmărit Dansul spiriduşilor, după care în Piaţă vor avea loc concerte susţinute de Viva la Musica, Dean’s Big Band, Akcent şi Analia Selis, iar seara se va încheia cu un foc de artificii. Şi tot în 6 decembrie, de această dată în Centrul Civic, va fi inaugurat „Orăşelul Copiilor”, care va fi la dispoziţia celor mici până în 10 ianuarie 2009. A doua zi, de la orele 17.30, pe scenă vor fi interpretate, de diferiţi artişti din zonă, colinde din Ardeal. Şi începând de săptămâna viitoare, în fiecare seară vor avea loc diferite concerte de muzică populară şi pop, dansuri, susţinute de elevi de la majoritatea şcolilor generale şi liceelor din Braşov.

Printre evenimentele mai speciale organizate de Primăria Braşov şi colaboratorii săi, în ziua de sâmbătă, 13 decembrie 2008 va fi amenajat Minisatul Sf. Andrei, apoi, vineri, 19 decembrie 2008, de la orele 17.30, în Piaţa Sfatului vor cânta Angela Rus – Colinde, Mandinga şi Smiley, iar pe patinoar va veni Moş Crăciun, după care va fi organizat un meci de hochei între copii. Sâmbătă, 20 decembrie 2008 vor putea fi ascultate din nou colinde româneşti, între orele 17.00 – 19.00. Evenimentele vor continua şi anul următor. Miercuri, 24 ianuarie 2009 va fi organizat un Carnaval pe patine, iar în data de 14 februarie 2009 va fi organizat pe patinoar „Vantine’s day pe patine”

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul înființează o instituție pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza. Structura va funcționa în subordinea armatei

HotNews acum o ora
Ministerul israelian al Apărării a anunţat crearea unei structuri administrative speciale care să permită palestinienilor să părăsească „voluntar” Fâşia Gaza, o decizie denunţată de un ONG israelian anti-colonizare, informează AFP, preluată de News.

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum 3 ore
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Marius Tucă Show începe luni, 24 martie, de la ora 19.00, live pe gândul.ro. Invitați: Dan Diaconescu, H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Dan Diaconescu, jurnalist, H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok. ”Tineți aproape!”

Ambasadei SUA la București nu ne iartă: ‘Dacă încercați să intrați ilegal, veți fi prinși, veți fi expulzați și nu vă veți mai întoarce niciodată’

NapocaNews acum 16 minute
Schimbare de ton al Ambasadei SUA la București. O serie de avertismente au fost lansate pentru români în plin scandal legat de programul Visa Waiver. „Intrarea ilegală în Statele Unite nu este o opțiune. Cei care încalcă legea americană vor fi repat

Soţia vicepreşedintelui american Vance, în vizită în Groenlanda săptămâna viitoare

News.ro acum 2 ore
Usha Vance, soţia vicepreşedintelui american JD Vance, se va deplasa joi în Groenlanda, în contextul în care preşedintele Donald Trump persistă în ideea unei anexări de către SUA a teritoriului danez strategic şi semi-autonom, relatează Reuters. Ea

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 6 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Elena Lasconi propune închiderea TikTok cu o săptămână înainte de prezidențiale: ”Există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, "atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală". "Dacă nu sunt în stare să ne a

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum 5 ore
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

Mesajul lui Victor Ponta pentru George Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu poţi să fii PREȘEDINTE. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa

Gandul acum 4 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, i-a transmis duminică un mesaj liderului AUR, George Simion, contracandidatul său la alegerile din luna mai, în care arată că acesta nu este Călin Georgescu şi nu poate să fie preşedin

Peste 50.000 de persoane ucise în Gaza, anunţă Ministerul Sănătăţii condus de Hamas

News.ro acum 5 ore
Peste 50.000 de palestinieni au fost ucişi în timpul campaniei militare a Israelului în Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din teritoriu, aflat sub conducerea Hamas, citat de Reuters. Cifra exactă raportată este de 50.021 de morţi, echivalentul a

Vremea

București
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/19°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
Iasi
acum

lun.

6°/16°
mar.

10°/18°
mie.

12°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

7°/13°
mar.

11°/15°
mie.

9°/11°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/19°
mar.

8°/18°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/21°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°