Mulţi candidaţi s-au dat în stambă în timpul campaniei, şi cu toţii am constatat că puţini au fost cei trimişi de electorat direct în Parlament.

Asta ridică multe semne de întrebare. În primul rând, cam care ar fi motivele pentru care restul, cei rămaşi la „mila coeficienţilor de redistribuire" (cum citeam deunăzi pe un site de ştiri), nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor? Să fi fost oare prea mult circ şi prea puţine vorbe spuse din inimă?

O vedetă porno spunea, cu nepriceperea de rigoare, cauzată de focalizarea către un alt domeniu decât politica autohtonă, că toţi candidaţii sunt nişte mincinoşi. Fraza putea fi şi a fost spusă de mulţi alegători. Mă întreb cât adevăr conţine ea? Şi îmi dau singură răspunsul, când mă gândesc că majoritatea candidaţilor au ieşit în faţa electoratului, au avut întâlniri cu el. Câţi oare s-au stăpânit să promită marea cu sarea? Câţi au avut bunul simţ în a se opri să promită că vor rezolva probleme cu toptanul, fie şi pe cele care nu sunt de competenţa lor? Cred că foarte puţini. De aici şi circul, care, din păcate, mai prinde, în doze mici, dar prinde în continuare la public.

Unii dintre candidaţi, însă, s-au întrecut pe ei înşişi în ceea ce priveşte eforturile de a se întipări pe retina alegătorului.

Unul era cât pe-aci să devină principala cauză a declanşării diabetului, însă scopul scuză mijloacele. Ştia că toată lumea, de la vlădică până la opincă, este consumatoare de zahăr (cu excepţia diabeticilor desigur) şi s-a folosit de un truc pentru a intra în casele oamenilor. Pesedistul - căci personajul despre care vorbesc face parte din PSD, prefer însă să nu-i dau numele pentru că vă las să-l recunoaşteţi singuri - şi-a lipit poza pe pungi de zahăr, pe care le-a împărţit locuitorilor. Metoda a fost împrumutată de la mentorul său, un actual primar, care la locale a inscripţionat