Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România debutează la Euro cu Ungaria

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Echipa feminină de handbal a României va debuta astăzi, de la ora 19.15, în compania echipei Ungariei, la a opta ediţie a Campionatului European Handbal, care a început ieri în Macedonia.

Cu nucleul echipei naţionale format în jurul handbalistelor de la Oltchim, 6 din cele 16 jucătoare din lot evoluând la echipa vâlceană, echipa României, antrenată de Radu Voina, pleacă la drum cu dorinţa de a reabilita imaginea handbalului feminin român, criticat în urma rezultatelor mediocre obţinute în ultima perioadă.

"Ungaria este marea noastră rivală, este jocul cel mai important" a spus antrenorul Radu Voina înaintea antrenamentului oficial de ieri, adăugând că soarta partidei va fi decisă de concentrarea echipei noastre în faza defensivă.

"Încercăm să anihilăm contraatacul lui Verten, dar şi pe purtătoarea de minge din echipa Ungariei, pe Gorbicz. Să o oprim cât mai departe de poartă", a mai spus Voina pentru Prosport.

În ultimii cinci ani, echipele feminine de hanbal ale României şi Ungariei s-au întâlnit de şase ori, româncele câştigând doar două partide. România a învins Ungaria la Campionatul Mondial din 2005, scor 26-24, şi în preliminariile Jocurilor Olimpice de la Beijing, cu scorul de 31-29.

De cealaltă parte, Ungaria s-a impus la Campionatul Mondial din 2003, scor 30-27, la Campionatele Europene din 2004, scor 31-25 în semifinalele competiţiei, partidă disputată în Sala Polivalentă, la Campionatul Mondial din 2007, scor 34-31, şi la Jocurile Olimpice de la Beijing, scor 34-30.

Partida cu Ungaria va fi transmisă de TVR 2, în direct, de la ora 19.15.

Grupă dificilă

România face parte din Grupa A, alături de Ungaria, câştigătoarea competiţiei în 2000, Danemarca, triplă campioană europeană (1994, 1996, 2002) şi Franţa, medaliată cu bronz la ultima ediţie a Campionatelor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Nicușor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Mediafax acum 25 minute
„Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul simbolic al temerarilor zborului. Este un moment potrivit să ne manifestăm respectul și recunoștința față de înt

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 49 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°