Petre Roman, Vasile Puşcaş, Cătălin Predoiu şi Peter Eckstein Kovacs completează galeria celor care au ratat parlamentul, pe lista deschisă de C.V. Tudor, Gigi Becali, Codruţ Şereş şi Paul Păcuraru. Sursa: Agerpres
Liberalii, ciuruiţi
PNL a înregistrat cele mai multe pierderi după ciocnirea cu uninominalul. Norica Nicolai şi Radu Stroe, doi adversari radicali ai preşedintelui Băsescu, au rămas pe dinafara parlamentului. Nicolai s-a încurcat la Călăraşi, judeţul unde a activat ca procuror.
Radu Stroe a pierdut la Maramureş. Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a pierdut în faţa unui cercetat penal, Marian Ghiveciu. Ministrul IMM-urilor, Ovidiu Silaghy, a rămas şi el fără mandat de parlamentar. La fel şi Dan Vlaicu, şeful ANPC, şi Stejărel Olaru, consilier al premierului.
Le-a trecut glonţul pe la ureche
Printre candidaţii care au avut emoţii în privinţa obţinerii unui mandat de parlamentar s-au aflat o serie de lideri marcanţi ai PNL. Aceştia au fost obligaţi să aştepte „loteria“ distribuirii mandatelor la nivel naţional pentru a afla dacă rămân în parlament: printre ei s-au aflat Puiu Haşotti, Tudor Chiuariu, Dan Radu Ruşanu, Eugen Nicolăescu şi Nini Săpunaru. Tot la redistribuire şi-au luat mandatele Sever Voinescu (PDL) şi Adriana Săftoiu (PNL).
Aripa Iliescu spune adio parlamentului
La PSD, o surpriză a fost eşecul lui Doru Ioan Tărăcilă, senator de 18 ani. Acum va face o pauză. La fel şi Adrian Păunescu. Nici alţi iliescieni nu au trecut testul votului uninominal, printre cei mai cunoscuţi: Răzvan Theodorescu, Şerban Nicolae şi Octavian Ştireanu.
Tot de la PSD au rămas fără mandat sindicalistul metroului Ion Rădoi, trezorierul partidului Aristide Roibu şi sociologul Alin Teodorescu. Ana Birchall a ratat şansa de a-i reprezenta pe românii din America, aşa cum