Avem o situaţie. Trei dintre cele patru partide care vor intra în parlament după alegerile din 30 noiembrie se autoproclamă câştigătoare. Ignorând definiţia de bun-simţ a câştigătorului unui scrutin: măcar 50% plus un vot din totalul opţiunilor valabil exprimate. De fapt, nu s-a schimbat nimic. S-a prelungit incertitudinea. Practic, PSD se proclamă câştigător, pentru că are un avans mai mic de un procent în faţa challenger-ului PD-L. Insuficient, atunci când aduni 33% din voturi pentru a forma un nou guvern. Pentru „a da“ primul-ministru, ministrul de finanţe şi pentru a genera politică economică pentru următorii patru ani ai ţării. PD-L. Pe locul doi ca procente, ţipă că ei sunt marele câştigător, argumentând cu numărul egal de mandate cu al PSD-ului. Ei spun că, de fapt, Domniile lor ar trebui să desemneze primul-ministru, pentru că „dreapta“ a câştigat. Doar că domniile lor nu ajung, singuri, să formeze o majoritate parlamentară. Prin urmare, nu pot imprima politica economică a României pentru următorii patru ani. Şi îi curtează pe mai vechii aliaţi şi duşmani totodată, cu formula „dreapta a câştigat“, să împartă din nou puterea/ciolanul. PNL. Şi ei se proclamă câştigători. Zicând că, faţă de scrutinul precedent, procentul individual, de aproape 19%, le arată un plus de încredere din partea electoratului. În calculul lor, probabil corect, dar care nu le ajută la nimic, au uitat să adune nişte procente de la PD-L, care, de fapt, ar reprezenta liberalii care au părăsit partidul pentru a-l urma pe Theodor Stolojan în PL-D, partid care ulterior a fost absorbit de PD-L. Deşi liberalii se văd şi ei câştigători, nici ei nu pot coordona o majoritate parlamentară, coerentă din punct de vedere economic. Rezultatele alegerilor arată un singur lucru: viitorul guvern va trebui să fie format/sprijinit de minimum două partide. Că va fi PD-L+PNL sau PSD+PD-L sau PSD+PNL, haba