Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trenurile Zăpezii 2008-2009 circulă din 14 decembrie

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 3 decembrie 2008 ·

CFR Călători lansează, din 14 decembrie, programul de iarnă Trenurile Zăpezii 2008-2009, care va fi valabil până pe 28 februarie 2009. Această ofertă se adresează tinerilor sub 26 de ani şi grupurilor formate din minimum zece persoane şi este valabilă la toate trenurile care fac legătura între Bucureşti şi staţiunile montane de pe Valea Prahovei: Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov. Oferta mai este valabilă pentru trenurile ce fac legătura între Iaşi - Vatra Dornei şi retur, dar şi pentru ruta Cluj-Napoca - Vatra Dornei şi retur. Oferta se extinde şi pentru cele cu destinaţia Braşov din Craiova, Constanţa, Cluj-Napoca şi Suceava Nord. Conform CFR Călători, reducerile tarifare sunt aplicabile pentru tinerii sub 26 de ani care circulă pe o rută directă, de luni până joi, la clasa a doua şi au ca punct de plecare sau destinaţie o staţie de pe ruta Breaza - Braşov. Pentru aceştia, reducerea este de 20% din tariful de tren persoane şi cel al suplimentului de tren. Aceeaşi reducere se acordă şi tinerilor care merg pe rutele Iaşi - Vatra Dornei Băi şi retur, precum şi Cluj-Napoca - Vatra Dornei Băi şi retur. Ea se acordă şi posesorilor de carduri ISIC, IYTC şi EURO 26. O reducere de 25% se aplică pentru grupurile formate din cel puţin zece persoane, la tren de orice rang, clasa a doua. Tot o reducere de 25% se acordă şi pentru călătoriile dus-întors pe rute ce au ca destinaţie o staţie de pe ruta Breaza - Braşov sau Vatra Dornei. Procentul se măreşte cu 2% pentru fiecare opt persoane în plus, pentru grupuri formate din maximum 50 de persoane. Valabilitatea biletului dus-întors este de 30 de zile de la efectuarea călătoriei dus. Oferta Trenurile Zăpezii se poate procura din agenţiile de voiaj CFR sau de la ghişeele caselor de bilete din incinta staţiilor CFR cu anticipaţie maximă de 30 de zile. Călătorii care optează pentru oferta Trenurile Zăpezii nu pot beneficia de a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 7 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°