Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PEŞTELE’N BALTĂ, ULTIMUL EPISOD/Toma Roman jr: Am învins! 203 voturi!

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 decembrie 2008 ·

În ziua alegerilor eram destul de pesimist, habar n-aveam dacă scot şi alt vot în afară de al meu, eventual de cele ale domnului Florian Oprea, cu care am făcut echipă la Senat, şi al soţiei sale.

Ieri am aflat de la BEC că am scos 203 voturi, adică 0,9%. Asta în condiţiile în care am avut drept mijloace de propagandă doar "Peştele’n baltă", câteva apariţii sporadice la televiziuni şi o cantitate de ţuică fără E-uri. Nu am avut panotaj, nu am cumpărat voturi. Echipa mea de campanie a fost făcută din trei colegi care au umblat brambura cu mine prin sate. Am candidat într-un colegiu cu filiale extrem de bine organizate ale partidelor mari, unde s-a votat politic. În contrapartidă, cei mari de la PNL, PSD şi PD-L au avut mii şi mii de afişe şi bannere în valoare de foarte mulţi euro şi sute

de agenţi electorali în spate. Am auzit cu urechile mele oameni care spuneau că şi-au vândut votul pe sume cuprinse între 30 şi 50 de lei noi. Am reuşit să scot de patru ori peste media naţională a Partidului Verde-Ecologist la Camera Deputaţilor. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi le spun că o să-mi ţin promisiunea şi o să-i ajut ca ziarist. Am deja câteva subiecte spectaculoase din zonă, pe care o să le tratez cu seriozitate.

În momentul în care scriu aceste rânduri, încă premierul Călin Popescu-Tăriceanu este în dificultate. Un domn Hubert Thuma, de la PNL, care a candidat în Colegiul 3 Ilfov la Cameră, a scos cu 18 voturi în plus faţă de domnul Tăriceanu. Asta îl aruncă pe actualul prim-ministru în a doua fază a redistribuirii, cu şanse reale să rămână pe afară din Parlament. Înclin să cred că am furat câteva zeci de votanţi de la preşedintele PNL. Dacă e aşa, o buturugă mică, de fapt un bonsai neuscat (să nu uităm că am candidat pe lista verzilor), poate să trântească ditamai omul politic, arogant şi cu pretenţia să formeze şi no

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă

Ziua Constanta acum 39 minute
Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Din primele informații este vorba despre o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar, potrivit Agerpres. DNA a solicitat l

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 3 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Reacție a Guvernului de la Chișinău la acuzațiile lui George Simion: „Îi incurajăm pe toți să iasă la vot și să-și facă vocea auzită. Fără frică”

HotNews acum 34 minute
„Din respect față de alegători, îndemnăm toți actorii politici să se abțină de la acuzații, care doar vin să compromită acest exercițiu democratic”, a reacționat, pentru HotNews, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă. Este p

O femeie a încercat să se sinucidă în stația de metrou de la Piața Iancului

Adevarul acum o ora
Un incident grav a avut loc vineri, 16 mai, la stația de metrou Piața Iancului din Capitală, unde o persoană ar fi încercat să se sinucidă. Circulația trenurilor a fors perturbată.

Sebastian Burduja – „Romgaz cere în înstanță dizolvarea Greenpeace”

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace. „Am spus de la bun început că ne vom lupta până la capăt pentru interesul public al țării noastre, pentru securitatea energetică și bunăstarea românilo

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

AUR: Apel la autoritățile din Rep. Moldova să nu „forțeze” oamenii și acuză că se pregătesc fraude la vot

Mediafax acum o ora
„Prezența este triplă, este o prezență forțată masiv și asumată de instituțiile oficiale de statului moldovean, cu implicarea unor partide politice din România, cu susținerea guvernului moldoven, susținerea primarilor din partidul de guvernământ din

Mandat de arestare preventivă pe numele primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a admis propunerea DNA şi a înlocuit măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea. DNA a solicitat schimbarea măsurii preventive, acuzându-l pe Vlad Op

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/19°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/21°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°