Analiza tehnică indică, pe termen mediu, un curs de 4,34 lei/euro
Mihai Ionescu (ANEIR): La acest nivel, economia ar sări în aer
Situaţia ar duce la o avalanşă de scumpiri şi falimente în masăLa începutul lunii octombrie, când moneda naţională s-a apropiat, în doar câteva zile, periculos de mult de o rată de schimb de 4 lei pentru un euro, nervozitatea din piaţă ne-a demonstrat cât de vulnerabili suntem la un curs valutar peste acest plafon. Într-o economie în care datoria contractată în monedă străină precumpăneşte în faţa celei accesate în lei, orice astfel de devalorizare accentuată a cursului are un impact semnificativ asupra economiei reale. Intervenţia BNR, care a respins cu succes atacul speculativ din octombrie prin vânzarea de euro într-o piaţă în care leul fusese transformat în marfă rară, a întârziat o depreciere accentuată a monedei naţionale. Astfel, companiile locale au beneficiat de un binemeritat răgaz pentru a-şi reconfigura strategiile pe 2009 pornind de la un scenariu cu un leu mai slab decât cel din ultimii ani. Asta în condiţiile în care, prin politici strict monetare, Banca Naţională nu va putea la nesfârşit să susţină o rată de schimb peste potenţialul real al economiei româneşti.
Chiar dacă BNR a împiedicat în toamnă o devalorizare accelerată a monedei naţionale care ar fi surprins atât populaţia, cât şi majoritatea agenţilor economici, este greu de presupus că şi în 2009 va putea menţine un curs sub 4 lei pentru un euro prin erodarea rezervelor valutare ale ţării. Reticenţa băncii centrale ar putea fi sporită dacă avem în vedere că există avertismente potrivit cărora jucători puternici anticipează pe termen mediu un curs de 4,34. Pe graficele extinse ale perechii valutare euro/leu traderii au desenat două formaţiuni tehnice care indică amândouă un obiectiv de preţ de 4,34.
În general, existenţa unui astfel de pattern, oda