Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greşeli şi şansă

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Această etapă, ultima a turului, a salvat mulţi antrenori al căror scaun era ameninţat dacă nu învingeau. Mă refer la Rednic de la Dinamo, Uhrin de la Timişoara, Dorinel Munteanu de la Steaua, Trombetta de la CFR Cluj, Peseiro de la Rapid, tehnicieni care, dacă nu câştigau, probabil, astăzi îşi căutau serviciu.

FC Vaslui - Craiova 1-1. După cum s-a jucat, partidă deschisă oricărui rezultat. A fost un meci nul, care nu a ajutat nici una dintre echipe. Dacă învingeau, gazdele, cu 27 de puncte, egalau Craiova, în timp ce o victorie a Ştiinţei trimitea formaţia lui Napoli pe locul trei, cu 30 de puncte. A fost însă egal, dar rezultatul a fost viciat. Greşeală mare a arbitrului asistent Marchiş şi este păcat pentru Craiova că i se întâmplă aşa ceva. Închei comentariul referitor la acest meci cu titlul comentariului de săptămâna trecută, iernăm bine, dar puteam ierna şi mai bine. Păcat.

Oţelul - Pandurii 0-0. Nu a fost un joc spectaculos, dar a ieşit bine pentru Pandurii. Oţelarii au acuzat tactica oaspeţilor, care s-au apărat supranumeric, însă, dacă una dintre echipe atacă, nu este normal ca şi cealaltă să se apere? Pandurii au jucat foarte bine şi puteau da lovitura prin Ilie Iordache. Ţinând cont că oţelarii sunt greu de învins pe teren propriu, rezultatul este echitabil pentru Pandurii, care iernează bine.

Farul - CS Otopeni 1-0. Un joc modest, în care, glumind, gazdele au câştigat datorită experienţei. Păi aşa li se întâmplă de vreo câţiva ani: tot la retrogradare, tot la retrogradare.

Poli Iaşi - Rapid 1-2. Ca joc, echipa Iaşiului a fost mai bună, însă jucătorii bucureşteni, mai valoroşi, au făcut diferenţa, cu execuţii de excepţie. Victoria rămâne victorie, chiar dacă nu joci nimic.

Poli Timişoara - FC Braşov 4-0. Timişoara s-a distrat la acest joc, lăsând impresia că poate marca ori de câte ori vrea. Braşovul a fost în vacanţă. Păcat p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°