G. Costicã, de 40 ani, din oraşul Darabani, a reclamat cã în noaptea de 27/28.11.2008, prin folosirea violenţei, F. MIHAI, de 56 ani, B. RAZVAN, de 19 ani si H. MIHAI, de 19 ani, toţi din oraşul Darabani, l-au introdus cu forţa în portbagajul unui autoturism marca Dacia 1310, proprietatea primului dintre ei, dupã care l-au transportat în afara orasului Darabani, în zona pãdurii "Buleandra", unde l-au agresat fizic iar apoi l-au abandonat.
Din primele cercetãri efectuate a rezultat cã în noaptea de 27/28.11.2008, reclamantul a consumat bãuturi alcoolice la un cafe-bar din orasul Darabani, unitate în care, în jurul orelor 21.00, s-a întâlnit cu cei trei suspecţi. La scurt timp, suspecţii au pãrãsit localul însã unul dintre ei a revenit şi i-a solicitat lui G. Costicã sã-l urmeze afarã. Acesta s-a conformat, deplasându-se pânã la un autoturism unde se aflau şi ceilalţi doi suspecţi. În momentul în care a ajuns la maşinã, l F. MIHAI, i-a cerut lui G. Costicã sã-i restituie o sumã de bani pe care i-o datora şi întrucât acesta a refuzat, pe motiv cã nu are bani la el, cei trei l-au luat cu forţa şi l-au introdus în portbagajul autoturismului. Ulterior s-au deplasat cu autoturismul, condus de L. Mihai, în afara oraşului, pâna în zona pãdurii Buleandra, unde acesta împreunã cu
B. RAZVAN, l-au scos din maşinã şi l-au lovit cu pumnii si picioarele, dupã care l-au abandonat.
La scut timp, suspectii au revenit în localitatea de domiciliu si în timp ce se deplasau pe strada Teiului, l-au observat din nou pe G. Costicã, pe care l-au introdus din nou în portbagajul autoturismului, transportându-l în acelaşi loc (padurea Buleandra) unde, F. MIHAI si B. RAZVAN, l-au agresat fizic, abandonându-l din nou.
Partea vãtãmatã a fost examinata medico-legal, constatându-se cã necesitã pentru vindecarea leziunilor ce i-au fost produ