Am încercat în toamna asta să transmit un mesaj cât mai clar şi m-am bucurat să aflu că duminică aceia din colegiul meu l-au acceptat într-un număr suficient de mare. Ei n-au votat o poză sau un zvon. Ştiu că m-au "verificat" cu atenţie. Şi eu m-am verificat cu atenţie cu acelaşi prilej. Am spus mereu că "legenda negativă Năstase", pe seama căreia unii şi-au construit chiar cariere, nu are legătură cu omul.
Scriu aceste rânduri de Ziua Naţională şi mă bucur să pot spune, în chiar această zi, "am învăţat în ultimele luni încă ceva despre ţara mea". Ceva trainic şi dătător de speranţă.
În ultimele trei luni, am trăit mai ales într-o parte de Prahova despre care am avut prilejul să vă vorbesc destul de mult. Şi nu e momentul să fac acum un desen al acestei experienţe, pentru că ea, de fapt, abia începe. În aceste luni, am făcut oamenilor de acolo o propunere. Duminică, ei au acceptat-o. Din această săptămână trebuie să încep să transform propunerea mea în realitate, să o pun în mişcare.
Au fost destui cei care m-au ironizat pe parcursul acestei campanii, sugerând că am şi eu prilejul, acum, să descopăr România reală. Deşi eu fac campanii electorale de 18 ani şi chiar dacă până acum eram un nume în fruntea unei liste, nu lista, ci eu eram cel care umbla printre oameni, în oraşe şi sate, pe spaţii mult mai largi, pentru că reprezentam partidul dincolo de circumscripţie, la nivel naţional. Mai mult, acum patru ani am candidat, în nume personal, la Preşedinţie şi am pătruns în colţuri îndepărtate de Românie – inclusiv la Mălini, în nordul Moldovei, unde mi-am anunţat candidatura. Nu am avut acum revelaţia contactului cu realitatea, ci pe cea a unui anumit fel de a intra în contact cu oamenii.
Spre deosebire de zonele urbanizate, în colegiile cu multe comune şi oraşe mici, nimic nu se inte
