Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muşchii de pădure, pansament pentru “Omul gheţurilor”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Otzi, cunoscut drept “Omul gheţurilor”, folosea muşchiul de pădure ca prim ajutor medical în tratarea rănilor, arată un nou studiu al mumiei vechi de 5.200 de ani, publicat în jurnalul Vegetation History and Archaeobotany, arată LiveScience în ediţia sa de astăzi. Sursa: theage.com.au Analiza a relevat că rămăşiţele intestinelor lui conţineau şase tipuri diferite de muşchi. Mumia a fost descoperită accidental în 1991 de nişte turişti germani în Alpii de Est, la o altitudine de 3.000 de metri. De atunci, o serie de teste a scos la iveală o mulţime de detalii inedite despre viaţa unui vânător-culegător din neolitic (epoca nouă a pietrei). Otzi avea aproximativ 45 de ani când a murit. El a suferit o rană la umăr de la o săgeată şi este posibil să fi decedat din cauza unei lovituri la cap. Cercetătorii descoperiseră deja că ultima masă a bărbatului inclusese carne. Noua analiză arată că el avea şi muşchi în intestine, dar se pare că această plantă nu a fost înghiţită intenţionat. James Dickson de la Universitatea din Glasgow şi colegii săi spun că descoperirea muşchiului este surprinzătoare deoarece aceste plante nu sunt nici gustoase, nici hrănitoare. Astfel, este foarte probabil ca muşchiul să fi fost înghiţit accidental. Dickson şi colegii săi mai spun că unul dintre cele şase tipuri de muşchi ar fi putut fi folosit pentru a împacheta mâncarea. Un altul ar fi fost înghiţit când Otzi a băut apă în timpul ultimelor zile din viaţa sa, iar un al treilea ar fi fost utilizat pe post de pansament pentru o rană.

Această ultimă specie, numită sphagnum imbricatum, este un antiseptic natural. “Cea mai bună explicaţie la care mă gândesc este aceea că atunci când a fost rănit, el se afla în vecinătatea muşchiului respectiv”, a explicat Dickson. “Dacă ştia de proprietăţile muşchiului, ceea ce pare plauzibil, atunci el trebuie să îl fi cules pentru a se pansa”, arată e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°