Licitaţia organizată de Primăria Motru pentru modernizarea Pieţei Centrale a fost câştigată de SC Tech Safety SA Târgu Jiu, care a prevăzut ca termen de execuţie pentru darea în folosinţă o perioadă de şase luni.
Demolarea vechiului amplasament, demarată pe 9 iunie 2008, s-a făcut în 14 zile, iar după aceea societatea SC Tech Safety SA a intrat într-o perioadă de stagnare.
Pe 9 noiembrie ar fi trebuit ca lucrările contractate să fie finalizate, iar agenţii comerciali mutaţi înaintea începerii lucrărilor într-o locaţie care nu îndeplineşte nici cele mai elementare norme de igienă să-şi reia activitatea în piaţa modernizată. Acest lucru nu este posibil, deoarece SC Tech Safety SA a avut perioade îndelungate de oprire a lucrărilor, cu justificări de genul „nu avem mijloace de transport“ sau „lipseşte personalul angajat“. Astăzi, analizând pofta de muncă a celor prezenţi pe şantier, se poate preconiza că lucrarea contractată va mai întârzia câteva luni până la finalizare.
Primarul oraşului Motru, Dorin Hanu, ar fi dorit să înceapă procedurile de reziliere a contractului cu SC Tech Safety SA Târgu Jiu, după ce a constatat că această societate nu are personal şi utilaje pentru executarea unor lucrări mai mari, dar durata procedurilor necesare pentru reziliere l-a determinat să revină asupra intenţiei. Licitaţia organizată de Primăria Motru pentru modernizarea Pieţei Centrale a fost câştigată de SC Tech Safety SA Târgu Jiu, care a prevăzut ca termen de execuţie pentru darea în folosinţă o perioadă de şase luni.
Demolarea vechiului amplasament, demarată pe 9 iunie 2008, s-a făcut în 14 zile, iar după aceea societatea SC Tech Safety SA a intrat într-o perioadă de stagnare.
Pe 9 noiembrie ar fi trebuit ca lucrările contractate să fie finalizate, iar agenţii comerciali mutaţi înaintea începerii lucrărilor într-o locaţie care nu îndeplineşte nici ce