O mulţime de tinere care-şi vând trupul s-au adunat ieri seară în faţa Primăriei din Barcelona şi au protestat împotriva amenzilor nejustificate şi a lipsei respect din partea poliţiştilor. Româncele care se prostituează în cartierul barcelonez Raval se simt hăituite de poliţie. În ultimele luni, fetele, pe care poliţiştii deja le cunosc şi ştiu că sunt cele care noaptea îşi vânează clienţii la colţurile străzilor, primesc amenzi chiar dacă nu sunt în timpul serviciului.
“Sunt din ce în ce mai mulţi poliţişti în zonă, ne amendează de câte ori ieşim din casă. Şi ne vorbesc urât, ne tratează fără respect”, spun fetele. Amenda este între 120 şi 375 de euro.
La începutul lunii noiembrie, sub sloganul “Nu mai tolerăm violenţa! Vrem să muncim!”, peste 100 de femei au protestat pe străzile din Barcelona.
Lipsa de reacţie din partea administraţiei le-a scos din nou în stradă ieri, pentru a-şi cere drepturile. Peste 150 de prostituate de toate naţionalităţile s-au reunit, miercuri seară, şi au mărşăluit din cartierul Raval până în faţa Primăriei din Barcelona, cerând autorităţilor să le respecte dreptul la muncă.
“Mai bine stau pe stradă decât să fiu chelneriţă”
Româncele care oferă servicii sexuale în Barcelona au o vechime pe străzile Ravalului de între şase şi patru ani. Fetele se cunosc şi trăiesc ca o mare familie. Rivalitătile apar numai cu cele de alte naţionalităţi.
Ionela M. în vârstă de 22 de ani, ne-a dezvăluit din povestea ei de viaţă. “Sunt din Capitală”, începe Ionela, care “munceşte” de patru ani pe străzile Ravalului. “Am venit în vacantă, am dat de strada cu fetele şi am decis să rămân”, spune ea.
Acum îşi vede ocupaţia pusă în pericol de raziile poliţiei. “Acasă am doi copii care trăiesc din ce câştig eu. Trimit bani familiei în România ca să-i crească”, spune ea