Mijlocaşul român al formaţiei italiene Catania, Nicolae Dică, a spus că a greşit în vară, când a acceptat să se transfere de la Steaua la formaţia siciliană, care este antrenată de Walter Zenga. „A fost o greşeală din partea mea că am ales Catania. Poate că era mai bine să rămân în România. Nu sunt supărat pe Walter Zenga şi pe nimeni de la Catania. Nu m-am certat cu nimeni la nici una dintre echipele la care am jucat“, a precizat Dică.
Mijlocaşul s-a declarat dezamăgit de modul în care a fost tratat în Ghencea de patronul Gigi Becali şi de unii dintre colegii săi, printre care Dayro Moreno.
„Eram învăţat cu criticile lui Gigi Becali. Nu critica pe altcineva în afară de mine şi acest lucru m-a durut foarte mult. Mi-a spus că Dayro Moreno i-a zis că nu îmi pasă“, a dezvăluit fostul jucător al Stelei.
Dică s-a declarat onorat de faptul că este dorit de campioana CFR Cluj, echipă cu care, în trecut, a mai avut unele discuţii, anunţând însă că ia în calcul şi varianta FC Braşov, mai ales dacă şi prietenul său Dănuţ Coman va opta pentru echipa antrenată de Răzvan Lucescu. Mijlocaşul român al formaţiei italiene Catania, Nicolae Dică, a spus că a greşit în vară, când a acceptat să se transfere de la Steaua la formaţia siciliană, care este antrenată de Walter Zenga. „A fost o greşeală din partea mea că am ales Catania. Poate că era mai bine să rămân în România. Nu sunt supărat pe Walter Zenga şi pe nimeni de la Catania. Nu m-am certat cu nimeni la nici una dintre echipele la care am jucat“, a precizat Dică.
Mijlocaşul s-a declarat dezamăgit de modul în care a fost tratat în Ghencea de patronul Gigi Becali şi de unii dintre colegii săi, printre care Dayro Moreno.
„Eram învăţat cu criticile lui Gigi Becali. Nu critica pe altcineva în afară de mine şi acest lucru m-a durut foarte mult. Mi-a spus că Dayro Moreno i-a zis că nu îmi pasă“, a dezvăluit fost