Nu ştiu dacă au dreptate analiştii care văd populismul drept câştigătorul alegerilor. Majoritatea alegătorilor – cei 60% care nu s-au prezentat la urne – s-a exprimat împotriva politicianismului.
Nu-mi dau seama dacă marea masă absentă a acţionat conştient sau doar instinctiv când a lipsit de legitimitate actuala clasă politică, dar cert este că prezenţa la vot se găseşte într-o relaţie inversă cu impozitele şi contribuţiile plătite de populaţie. În timp ce numărul efectiv al votanţilor s-a redus cu o treime în patru ani, ponderea impozitelor asupra veniturilor, contribuţiile la bugetele de asigurări sociale, cotizaţiile şi alte impozite şi taxe în cheltuielile totale ale gospodăriilor s-au majorat de la 12,5% – în 2004, la 15,9% – în trimestrul II 2008. În mediul urban, unde s-a înregistrat “grosul” absenteismului, impozitele şi contribuţiile reprezintă 20,3% din cheltuieli (faţă de 17,4%, în 2004). În gospodăriile de salariaţi, procentajul a crescut la 24,9% (faţă de 21,6%, în 2004), în vreme ce în familiile de agricultori se menţine în jurul nivelului din 2004 (2,4%).
Interpretarea cifrelor e foarte simplă, având în vedere că teoria economică spune că bunurile necesare vieţii pot fi dobândite prin mijloace economice – care înseamnă cooperare paşnică, comerţ, tranzacţii şi interacţiuni voluntare, şi prin mijloace politice – care implică preluarea agresivă prin intermediul taxelor, reglementărilor sau exproprierilor a resurselor dobândite de alţii prin mijloace economice. Competiţia politică presupune abilităţi cu totul diferite de cele cerute întreprinzătorilor care se concurează pe piaţă, precum: manipularea unei părţi din electorat în spatele unui proiect care înseamnă spolierea altei părţi a electoratului, identificarea de noi “oportunităţi” pentru intervenţia guvernamentală şi “vinderea” lor cu succes audienţei publice, maximizare
