După „Cassandra’s Dream“, în care se zbătea cu dilemele morale impuse de Woody Allen (alături de Ewan McGregor), şi „In Bruges“, unde alte dileme morale l-au bântuit cu nuanţe cel puţin interesante, în rolul unui asasin, Collin Farrell are de înfruntat alte dileme morale...

Or, mai degrabă, le lasă de data aceasta pe seama lui Edward Norton.

În regia relativ necunoscutului Gavin O’Connor, Farrell şi Norton sunt implicaţi într-o saga poliţistă a cărei temă neliniştitoare este corupţia: „Pride and Glory“ („Mândrie şi glorie“).

Ray Tierney (Norton) este un detectiv cât se poate de cinstit, dar care are nenorocul de a primi o misiune cât se poate de ingrată: să investigheze secţia condusă de fratele său Francis (Noah Emmerich), care e bănuit de corupţie. Pe măsură ce înaintăm în poveste, alţi apropiaţi ai detectivului devin suspecţi într-o serie de crime, inclusiv prietenul său cel mai bun, Jimmy (Farrell).

Deşi pare că porneşte la drum cu ambiţia de a sparge tiparele genului, pelicula sfârşeşte prin a fi doar una între multe altele. Dacă ar fi un cântec, ar fi unul ale cărui versuri le-am putea fredona cu ochii închişi: o afacere cu droguri eşuată într-un masacru, o familie care se mândreşte a fi de partea legii (inclusiv capul familiei, Francis Senior, interpretat de John Voight), dar care ascunde secrete şi defecte teribile, un frate bun şi unul rău, care sfârşesc prin a se confrunta, sânge din belşug, femei-martir şi copii inocenţi...

Cât despre actori, desigur că şi Norton, şi Farrell pot atrage paşii noştri în sala de cinematograf, fiindcă amândoi pot fi absolut vulcanici. În plus, pe Norton nu l-am mai văzut decât sub formă de voce în ultima vreme („Incredible Hulk“, 2008), iar într-un film de acţiune nu s-a mai arătat de la „The Italian Job“ (2003), dacă nu socotim „Kingdom of Heaven“ care se petre