Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un şofer de TIR a fost la un pas să omoare 15 oameni!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 4 decembrie 2008 ·

Un microbuz a fost lovit în plin de un TIR, ieri, în oraşul Ghimbav. Şase victime au ajuns la spital, iar DN1 a fost blocat aproape o oră, pe ambele sensuri

Şapte persoane rănite şi traficul pe DN 1 blocat aproape o oră. Acesta este bilanţul unui grav accident de circulaţie petrecut ieri, în oraşul Ghimbav. Un TIR, care nu a acordat prioritate, a lovit un microbuz în care se aflau 15 călători. Şase echipaje SMURD şi două de descarcerare au fost mobilizate, pentru a scoate oamenii dintre fiare şi a duce răniţii la spital. Martorii spun că cei şapte călători răniţi erau conştienţi. Unul singur era în stare mai gravă. „Unii dintre călători aveau capul spart, le curgea sânge. Erau loviţi la piept, probabil că s-au rănit în scaunele de la maşină”, ne-a spus un martor. De fericire, nu a mai fost necesară intervenţia echipajelor de descarcerare. „Am fost solicitaţi să intervenim în urma unui accident rutier între un microbuz de transport persoane, ce transporta persoane de la Braşov la Codlea şi un autotren. În urma acestui accident au rezultat şapte victime, şase fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov” ne-a declarat locotenent Alin Berevoescu reprezentant ISJU Braşov.

Accidentul s-a produs din cauza şoferului de TIR, care nu s-a asigurat când a vrut să intre pe DN1 de pe o stradă lăturalnică. Şoferul microbuzului accidentat spune că putea să evite accidentul, dacă nu ar fi fost bordura de pe mijlocul drumului. „Pur şi simplu mi-a ieşit în faţă direct, puteam evita dacă nu era marginea asta din beton. M-am tre-zit acolo. El nu s-a asigurat, nu mai ştiu ce să spun” ne-a spus Aron Cojanu, şoferul microbuzului, care a scăpat fără nicio zgârietură.

Locuitorii spun că în ultimele luni au fost nu mai puţin de 56 de accidente, toate produse şi din cauza marginii de beton care a fost montată, recent, de pe mijlocul drumului. „Bordura e d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israel: O dronă a fost lansată spre casa lui Benjamin Netanyahu

HotNews acum o ora
O dronă a fost lansată sâmbătă spre locuința premierului israelian Benjamin Netanyahu din orașul Caesarea din nordul Israelului, a declarat purtătorul său de cuvânt, adăugând că premierul nu se afla în apropiere și că nu au existat victime, transmit

Țintă de mici dimensiuni pe teritoriul românesc: patru avioane de luptă au fost ridicate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Sâmbătă, în jurul orei 2,30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 de kilometri est de localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea. "Ca ur

Gândul Media Network, din nou grupul de presă nr. 1 din România

Cancan acum 29 minute
Vineri, 18 octombrie 2024, grupul Gândul Media Network a redevenit grupul de presă nr. 1 din România. Site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ringier, Pro T

Nicolae Ciucă, mesaj pentru cetăţenii din Republica Moldova: Referendumul de mâine este cea mai mare şi mai bună şansă să ne reunim în interiorul UE / România, noi toţi, suntem alături de voi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a transmis, sâmbătă un mesaj cetăţenilor din Republica Moldova care duminică se vor prezenta la urne pentru a-şi alege preşedintele şi pentru un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană. ”Ro

BANCUL ZILEI | Cele 3 categorii de haine din șifonier

Gandul acum 2 ore
Este sâmbătă dimineață, momentul ideal pentru a începe weekendul cu o dispoziție bună. Bancul de azi: „Cele 3 categorii de haine din șifonier”. În șifonierul meu, hainele sunt împărțite în 3 categorii: -de iarnă -de vară -în caz că slăbesc Citește ș

MApN România își consolidează angajamentele de apărare și cooperare

Ziua Constanta acum 2 ore
În zilele de 17 și 18 octombrie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, desfășurată la Cartierul General din Bruxelles. Potrivit MApN, în prima zi, Angel Tîlvăr a par

Ayatollahul Ali Khamenei, după moartea lui Yahya Sinwar: Hamas este „în viaţă şi va rămâne aşa”

HotNews acum 2 ore
Mişcarea teroristă palestiniană Hamas este „în viaţă şi va rămâne aşa”, în ciuda morţii liderului său Yahya Sinwar într-o operaţiune militară israeliană, a declarat, sâmbătă, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. „Pierderea sa este c

Un nou schimb de prizonieri de război între Rusia și Ucraina. Zelenski: ”Ne apropiem tot mai mult de ziua în care libertatea va fi redată tuturor”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au efectuat, vineri, 18 octombrie, un nou schimb de prizonieri de război, fiecare parte aducând acasă 95 de prizonieri în cadrul unui acord în care Emiratele Arabe Unite au acţionat ca mediator, relatează Reuters. Ministerul rus al

Accident la Botoșani! Un șofer băut a intrat cu mașina într-un motociclu

Botosani News acum o ora
Un accident produs de un șofer băut a avut loc la Botoșani. Un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Botoșani, a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, constând în aceea că a intrat cu mașina intr-un motociclu care era parcat pe margin

Kamala Harris sărbătoreşte împlinirea a 60 de ani, în cadrul unei campanii marcate de problema vârstei

News.ro acum 2 ore
Candidatul democrat la alegerile din SUA, Kamala Harris, îşi sărbătoreşte duminică cea de-a 60-a aniversare, într-o campanie marcată de problema vârstei, în special în raport cu rivalul său, Donald Trump, care are 78 de ani şi ale cărui prestaţii re

Vremea

București
acum

12°
sâm.

6°/13°
dum.

6°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

sâm.

5°/11°
dum.

4°/12°
lun.

5°/15°
mar.

8°/18°
Constanta
acum

13°
sâm.

8°/13°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

4°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/16°
mar.

7°/17°
Timisoara
acum

13°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
mar.

7°/18°