Procesele de industrializare ale producţiei de alimente din ultimele decenii au condus invariabil la sărăcirea acestora de principii nutritive, mai ales cele cu rol biocatalitic.

În accepţiunea oamenilor de ştiinţă, îmbunătăţirea valorii nutritive a produselor alimentare presupune fie restabilirea concentraţiei naturale a componentelor, fie suplimentarea cu nutrienţi peste concentraţia naturală a produsului respectiv, fie îmbogăţirea în scopuri de sănătate publică.

CERINŢE

Cu certitudine, orice proiect de ameliorare a valorii nutritive a alimentelor trebuie să ţină cont de îndeplinirea simultană a următoarelor cerinţe: cercetări ştiinţifice amănunţite care să indice necesităţile populaţiei, alegerea acelor alimente la care se impune necesitatea îmbogăţirii valorii lor nutritive şi unde efectul este maxim, doza în care compusul nutritiv adăugat să fie eficace şi să nu fie nociv sănătăţii, compusul nutritiv adăugat să fie stabil pe parcursul prelucrării industriale, depozitării şi desfacerii produsului îmbogăţit, proprietăţile senzoriale ale produsului îmbogăţit să nu fie afectate, îmbogăţirea cu compuşi nutritivi să nu influenţeze mult preţul final al produsului şi nu în ultimul rând un control riguros al componentelor adăugate.

Acest ultim criteriu presupune existenţa unor laboratoare specializate, echipate cu aparatură şi tehnici de laborator performante care să poată sesiza orice încercare de fraudare a producătorului.

Un aspect important al îmbogăţirii valorii nutritive a produselor alimentare îl reprezintă alegerea alimentelor vectoare, adică a acelor alimente consumate de întreaga colectivitate, omogene şi stabile, care pot fi prelucrate şi obţinute în condiţii controlate (de exemplu, este atipic pentru consumatorii români consumul de acizi graşi mononesaturaţi din uleiul de măsline dacă este recomandat sub forma