Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trebuie aflate cauzele pentru soluţia corectă

Publicat in Jurnalul, joi 4 decembrie 2008 ·

Experienţa unei încăperi igrasioase lasă urme adânci în memoria senzorială. Şi nu e vorba numai de aspectul pereţilor, ci mai ales de miros şi atmosfera umedă.

Dar ceea ce se vede şi se simte în urma igrasiei, este rezultatul unui dezastru ce a început cu mult timp în urmă, aşa că cei care încearcă să trateze igrasia doar cu vopsea specială pentru a înlătura efectele ei vizibile îşi asumă riscuri mult mai mari decât acela de-a trăi într-un spaţiu insalubru. Igrasia, urmată de mucegai reprezintă un semn foarte vizibil de degradare a clădirii. Aceasta se poate prăbuşi în final, producând pagube uriaşe.

Atunci când vă confruntaţi cu spaţii igrasioase sau sunteţi în dubiu vizavi de o potenţială locuinţă pe care vreţi s-o cumpăraţi, e bine să ştiţi că există aparate moderne, cum sunt cele de la Isotec (foto), care pot detecta stadiul de avarie al clădirii din cauza igrasiei. Aceste analize se pot face de către firme specializate contra cost, dar banii merită pentru că veţi afla exact ce este de făcut pe mai departe, fără a risipi resursele financiare aiurea pe materiale şi manoperă neadecvată. Cauzele igrasiei sunt de cele mai multe ori ascunse. Poate fi vorba despre greşeli de aplicare şi montare a materialelor de construcţie, poate fi o ţeavă spartă sau fisurată înglobată în perete prin care se scurge apa şi de asemenea, lipsa termoizolaţiei favorizează absorbţia umezelii din atmosferă şi cea a apei pluviale şi înfiltrarea ei în structura zidurilor. Deci, fără un diagnostic corect, nu veţi putea aplica tratamentul cel mai eficient. Firmele specializate în hidroizolaţii sunt cele care au specialişti şi echipamente care pot detecta igrasia şi vă pot spune ce lucrări de renovare trebuie făcute şi cât vor costa.

Noutate pentru ferestre de mansardăFirma germană Roma, specializată în sisteme de protecţie solară, a lansat un produs

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 21 minute
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

România își întărește forța aeriană. Încă trei avioane F-16 intră în dotarea bazei de la Câmpia Turzii

Ziare.com acum o ora
Încă trei aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, din seria celor achiziționate de România din Norvegia, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Aceste trei avioane urmează să completeze d

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Melodii nelansate ale lui Michael Jackson, descoperite într-un depozit abandonat

News.ro acum 2 ore
O colecţie de casete inedite cu Michael Jackson a fost găsită într-o unitate de depozitare din San Fernando Valley, potrivit The Hollywood Reporter. Gregg Musgrove a descoperit mai multe melodii inedite ale lui Michael Jackson într-o unitate de depo

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 42 minute
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 3 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Cresc temerile că armele chimice din Siria ar putea fi scoase ilegal din ţară. OIAC a convocat o reuniune de urgenţă. SUA şi Turcia sunt îngrijorate de reapariţia ISIS

News.ro acum 57 minute
O reuniune de urgenţă a fost convocată de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru a discuta despre îngrijorările legate de stocurile Siriei. Există temerea că aceste arme riscă să fie scoase ilegal din ţară, relatează Sky News. Ambasa

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°