Seara zilei de 30 noiembrie 2008. Moment istoric, favorizat de inepuizabilul Răzvan Dumitrescu la Realitatea TV: George Becali, duşmanul limbii române şi, în general, al gîndirii articulate, îşi recunoaşte, coerent şi lucid, înfrîngerea şi ignoranţa în ale politicii, din care promite să se retragă, poate pentru vecie. La o zi, Becali dezamăgeşte şi nuanţează, spunînd că aşteaptă totuşi rezultatele finale înainte de a lua o decizie. Ele nu sînt însă de partea sa. Îndoielile lui Gigi Becali cu privire la rostul său în politică nu îl contaminează pe Corneliu Vadim Tudor – expulzat, cu tot cu partid, din Parlament. Cartonaşul roşu primit de cei doi luminează, întrucîtva, acest scrutin, iar dacă respectivele personaje aleg, în cele din urmă, să se pensioneze, naţionalismul de paradă şi populismul îşi vor găsi anevoie alte refugii politice sordide. În rest, România postelectorală pluteşte în ceaţă. Exit-pollurile care dădeau cîştigătoare Alianţa PSD + PC în faţa PD-L au fost infirmate, luni, de numărătoarea parţială a voturilor, pentru ca, ulterior, PSD şi imPUR-ul său aliat să revină în frunte – este drept – la o diferenţă neglijabilă. Avansul infim faţă de PD-L risipeşte, practic, bruma de legitimitate conferită de votul popular şi invocată de şeful social-democrat, Mircea Geoană, atunci cînd revendica, grăbit, dreptul de a forma guvernul. Geoană mimează calmul şi siguranţa şi continuă să declare, ritos, că PSD a cîştigat alegerile şi că va construi în jurul său viitorul cabinet. Este obligat să procedeze astfel, pentru că perspectiva altor patru ani de opoziţie nu este pe placul unui partid obişnuit să guverneze singur şi, mai ales, să pună monopol absolut pe putere. Personaj inconsistent, inventat în laboratoarele de gîndire ale deja marginalizatei intelighenţii social-democrate clujene în contrapondere la patriarhul stîngii, Ion Iliescu, Mircea Geoană riscă ma