Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNA a amendat TV Neptun pentru cum a câştigat PSD alegerile

Publicat in Ziua Constanta, joi 4 decembrie 2008 ·

» Vezi document

Decizia CNA

Prin decizia nr. 1081 din 28.11.2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat SC Soti Cable Neptun SRL, pentru postul TV Neptun, cu 2.500 lei.

Postul TV a fost sancţionat pentru încălcarea art.3, alin. 1 din Legea Audiovizualului, pe perioada campaniei electorale. Potrivit prevederilor legale, „prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică (...), cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului". Pe scurt, postul TV a difuzat ştiri în care cap de afiş au fost candidaţii social-democraţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat. În schimb, acţiunile aspiranţilor la un loc de parlamentar de altă coloratură politică au fost ocolite şi nu au fost mediatizate. Conform Legii în cauză, fiecărui candidat, indiferent de nuanţa politică, ar fi trebuit să i se dea posibilitatea de a se face cunoscut în faţa alegătorilor. Membrii CNA au constatat că, în emisiunile difuzate de TV Neptun, au fost transmise doar informaţii despre activităţile electorale ale reprezentanţilor PNL, PSD-PC, PD-L şi PRM, în timp ce iniţiativele PNG-CD sau ale altor formaţiuni politice nu au fost reflectate deloc. Subiectivitatea TV Neptun este demonstrată de faptul că, în timp ce alianţa PSD-PC a apărut pe sticlă de 102 ori, PD-L şi PRM s-au făcut remarcaţi de numai trei ori, iar cei de la PNL au apărut o singură dată pe toată durata campaniei electorale.

» Vezi document

Decizia CNA

Prin decizia nr. 1081 din 28.11.2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat SC Soti Cable Neptun SRL, pentru postul TV Neptun, cu 2.500 lei.

Postul TV a fost sancţionat pentru încălcarea art.3, alin. 1 din Legea Audiovizualului, pe perioada campaniei electorale. Potrivit prevederilor legale,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Mediafax acum o ora
Specialişti din cadrul MApN şi SRI au cercetat marţi o zonă aflată la sud de localitatea Plauru, judeţul Tulcea, unde a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă. „Aria cercetată este situată în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, ne

Adolescent de 14 ani, atacat de urs pe Transfăgărăşan. Fiara i-a sfâșiat copilului mâna stângă. S-a dat mesaj Ro-Alert pentru populație

Ziare.com acum o ora
Un adolescent de 14 ani a fost atacat, marţi, 24 septembrie, de un urs, într-o localitate din judeţul Argeş, pe Transfăgărăşan. Autoritățile au transmis mesaj Ro-Alert pentru populație. ”Sesizare de persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ

Arafat: Intrăm în faza de pregătire înainte de viitura care vine pe Dunăre. Comparativ cu ce s-a întâmplat la Galaţi, aici ştim că vine viitura / Autorităţile să pregătească populaţia dacă e nevoie de evacuare, să îşi ia actele, banii, medicamente

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat în MInisterul de Interne, şeful DSU Raed Arafat a declarat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) din judeţele traversate de fluviul Dunărea, având ca obiectiv

Actorul Liviu Crăciun a murit

HotNews acum 3 ore
Actorul Liviu Crăciun a murit, marți, la 89 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București printr-o postare pe Facebook. Actorul român a adunat roluri memorabile în palmaresul său, printre care amintim cele din piesele de teatru „

Avertizare de călătorie pentru Croația, din cauza creșterii nivelului Dunării. Pot fi impuse restricții de circulație, anunță MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, potrivit datelor transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelului Dunăr

După ciclonul Boris, România va fi lovită de furtuna Ashley. Temperaturile vor scădea drastic. Avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 6 ore
După ciclonul Boris, fenomenele meteo extreme continuă. Astfel, duminică, 29 septembrie, meteorologii se așteaptă ca furtuna „ Ashley” să traverseze Europa și să ajungă în România. . Sunt aşteptate rafale puternice de vânt de peste 100 - 120 km/h, d

Un pensionar din Giurgiu a CÂȘTIGAT la LOTO 2,38 de milioane de euro: „Joc de aproape 50 de ani”

Gandul acum o ora
În timp ce mulți pensionari sunt copleșiți de grija zilei de mâine, un vârstnic din Giurgiu a avut parte de o surpriză nesperată. După 50 de ani în care și-a încercat norocul la Loto, acesta a câștigat premiul Joker la categoria 1, în valoare de 2,3

Rușii, tot mai puțini. Putin vrea să interzică promovarea stilului de viaţă „fără copii” pentru a contracara situația „catastrofală”

Adevarul acum 32 minute
Pe fondul crizei demografice, amplificate de războiul din Ucraina, deputaţii ruşi încep marţi examinarea unui proiect de lege care interzice promovarea stilului de viaţă fără copii.

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan: Vom avea o dezbatere şi o rezoluţie despre Republica Moldova în prima sesiune plenară a Parlamentului European din luna octombrie

News.ro acum 50 minute
Deputatul european Siegfried Mureşan (PNL) anunţă că va exista o dezbatere şi o rezoluţie despre Republica Moldova în prima sesiune plenară a Parlamentului European din luna octombrie. El arată că Parlamentul European vrea să transmită autorităţilor

Nicolae Ciucă a răspuns la acuzațiile generalului (r) Eugen Bădălan despre lupta de la Nassiriya: „Există un jurnal care nu poate fi contestat”

Adevarul acum 32 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că a luptat în Irak, în Nassiriya. Liderul PNL a spus că a existat o aprobare solicitată şefului Comandamentului operaţional întrunit, căruia îi era subordonat când se afla în teatrele de operaţii.

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
mar.

15°/26°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°