Formaţia braziliană Internacional Porto Alegre a câştigat, aseară, Copa Sudamericana, după ce a învins, cu scorul general de 2-1, echipa argentinană Estudiantes de La Plata.
A doua manşă a finalei, care s-a disputat pe stadionul Beira-Rio din Porto Alegre, a început într-un ritm alert, ambele echipe încercând să îşi surprindă adversarul prin acţiunii rapide de atac. Internacional, care pleca în avantaj, datorită victoriei obţinute în prima manşă, în deplasare, cu scorul de 1-0, a trecut aproape de dublarea avantajului în minutul 4 al partidei, însă şutul lui Andres D'Alessandro a trimis peste poartă, după o acţiune cursivă de atac.
Internacional a dominat prima parte a jocului, însă defensiva argentinienilor a rezistat în faţa atacurilor furibunde conduse de Nilmar sau D'Alessandro.
Estudiantes nu a forţat atacul, chiar dacă aveau neapărată nevoie de un gol, mulţumindu-se cu câteva şuturi de la distanţă şi contraatacuri rapide.
După pauză, Estudiantes a început să dicteze ritmul jocului, reuşind să tempereze elanul ofensiv al gazdelor şi să îşi impună stilul precis de pase. Oaspeţii au trecut în avantaj în minutul 65, când Alayes a reluat puternic centrarea lui Leandro Benitez.
După gol, nicio echipă nu a mai riscat, singura mare ocazie aparţinând argentinienilor, care puteau să câştige meciul cu un minut înainte de final, însă şutul lui Marcos Angeleri a ocolit de puţin poarta gazdelor. Finala Cupei Sudamericana a intrat în prelungiri, iar marile ocazii de gol au început să apară.
Estudiantes au început să încetinească ritmul după ce căpitanul Juan Sebastian Veron a fost înlocuit, iar brazilienii au profitat. Interncaional a marcat golul decisiv al finalei în minutul 113, când mingea trimisă de Gustavo Nery cu capul a lovit bara porţii argentinienilor, iar Nilmar, aflat în apropiere, a trimi