Retailerul austriac de mobilier si decoratiuni interioare kika are contracte incheiate cu companii locale si a anuntat ca a comercializat la nivel global mobila produsa in Romania de 50 mil. euro.
Potrivit datelor prezentate de companie, pe plan local colaboreaza cu 5- 10 producatori, printre acestia numarandu-se MCA (care produce mobila tapitata) si ADA (producator de canapele si paturi).
Compania deschide astazi primul sau magazin pe piata romaneasca situat in parcul de retail West Park de la intrarea pe autostrada Bucuresti-Pitesti.
"Am investit in primul magazin 31 de milioane de euro. Ne asteptam ca piata din Romania sa continue pe acelasi trend de crestere. Planurile noastre de extindere nu au fost afectate de criza internationala", a declarat ieri Paul Koch, managing director al grupului kika/Leiner.
Oficialii companiei au mentionat ca au stabilit si locatiile urmatoarelor magazine, urmand ca in 2010 sa fie deschise doua unitati - una la Oradea si una la Constanta, iar in 2011 este programata inaugurarea unui magazin la Timisoara.
Magazinul din Capitala are o suprafata de 27.000 de metri patrati si va fi cel mai mare tip de magazin pe care compania il dezvolta. Oficialii Kika estimeaza ca veniturile pe care o unitate atat de mare le genereaza sunt in jur de 30-50 mil. euro. Dimensiunile urmatoarelor magazine nu au fost stabilite inca, existand posibilitatea ca pentru orase precum Constanta sa se mearga pe locatii de mari dimensiuni, precum cel din Bucuresti, in timp ce pentru celelalte sa se aleaga suprafete mai mici.
Grupul kika/Leiner opereaza 64 de magazine si a avut in anul financiar 2006-2007 o cifra de afaceri de 1,24 mld. euro.
Retailerul austriac de mobilier si decoratiuni interioare kika are contracte incheiate cu companii locale si a anuntat ca a comercializat la nivel global mobila produsa in Romania de