Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război mediatic înainte de negocierile pentru guvern

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 decembrie 2008 ·

Până când vor afla de la Cotroceni numele premierului, partidele îşi fac avansuri prin intermediul presei. Democrat-liberalilor li s-a transmis să intre în „silentio stampa“. Sursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Codrin Prisecaru

1 /.

Combinaţiile când cu PNL, când cu PSD lansate de la televizor de democrat-liberali au fost stopate ieri brusc de Emil Boc, până la un semn de la preşedintele Traian Băsescu. Euforici după avansul de trei parlamentari rezultat din alegeri, PDL-iştii au primit interdicţie la orice emisiune la televiziune, la orice declaraţie în presă până la consultările de la Cotroceni.

În aşteptarea premierului avansat de Traian Băsescu, de la care să înceapă negocierile, PDL, PSD şi PNL joacă la cacealma. Dacă PSD a ieşit ieri prin Miron Mitrea şi Ilie Sârbu cu avansuri către PDL, PNL a pus totul pe o carte: şantajul cu intrarea în opoziţie.

Varianta PSD-PNL, dorită de Viorel Hrebenciuc, este pentru moment închisă, social-democraţii punându-şi toate speranţele de intrare la guvernare cu PDL. „O soluţie cu PDL este mai probabilă astăzi decât una cu PNL, dar este departe de a fi bătută în cuie“, a spus Mitrea.

Între timp însă, în PDL a venit ordin de sus: nimeni nu mai are ce căuta la televizor sau ce negocia până la consultările cu şeful statului, aşteptate mâine sau luni.

Cu scaunele de parlamentar numărate, partidele nu au încă nicio variantă de majoritate pentru a merge la Cotroceni să ceară premier, formulă cu care atât PSD, cât şi PNL au ameninţat înainte de alegeri.

CONSEMN: INTERZIS LA TELEVIZOR

PDL face „ciocu’ mic“ până la semnalul lui Băsescu

Combinaţiile când cu PNL, când cu PSD lansate de la televizor de democrat-liberali au fost stopate ieri brusc de Emil Boc până la un semn de la preşedintele Traian Băsescu. Euforici după avansul de trei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 43 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei / Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspec

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 18 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 3 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°