Şeful statului precizează însă că PDL este învingătorul constituţional al scrutinului de duminică, iar o soluţie va fi găsită potrivit Legii fundamentale.
În prima ieşire publică de după alegeri, preşedintele Traian Băsescu a invitat aseară partidele pentru astăzi la consultări, pregătind terenul inclusiv pentru o guvernare PDL-PSD.
Dacă iniţial a pus PDL pe primul loc în clasamentul de după alegeri, conform numărului de mandate, înainte de a urca în biroul său de la Cotroceni, Băsescu a făcut o completare. Potrivit preşedintelui, PDL este „câştigătorul constituţional“, dar, „sigur, trebuie recunoscut că PSD este câştigătorul moral“. „Ambele pot să se definească a fi câştigători“, a concluzionat şeful statului. Întrebat cum le va împăca la consultările de astăzi, Băsescu a răspuns evaziv: „După Constituţie“.
Doctrina, mai puţin importantă
Înainte de a discuta cu partidele, cărora le-a alocat câte o oră, Băsescu a avertizat că va avea „în vedere tot timpul ponderea acestora exprimată în mandate în parlament“ şi mai puţin compatibilităţile doctrinare. „Prioritatea zero este legată de interesul naţional“, a spus el, traducând „interesul naţional printr-un guvern „care, pe de-o parte, să respecte voinţa electoratului şi, pe de altă parte, să fie suficient de puternic prin sprijinul din parlament să permită să treacă legislaţia necesară depăşirii efectelor crizei“.
„Până în prezent, declaraţiile partidelor au fost legate de doctrină, de compatibilităţile doctrinei. Este foarte importantă doctrina, dar anul 2009 este un an în care viaţa şi realităţile ne vor obliga să asigurăm o guvernare bazată de priorităţi în primul rând“, a mai spus Băsescu.
Un alt argument în construcţia pe care preşedintele o are în vedere, dar pe care nu a nominalizat- o, ar ţine de contextul crizei economice. „Se prefigur