Cocktail cu multă lume mondenă, precedat de discurs. "Ascultându-l", mi-l aduc aminte pe Maestru care, în pauza unei şedinţe tensionate, ameninţătoare, spunea: "Eu n-am treabă cu ei. Eu sunt beat." Dincoace: "Eu sunt surd."
Nu se pot sinucide decât oamenii vii. Aşa cum mulţi cred că cred, mulţi oameni cred că sunt vii.
La Televiziune. Încercare reuşită de a mă face de râs.
,-Credeţi că există spiritualitate negativă ?, l-am întrebat pe H.R.P. -Sigur că da. E diavolul", mi-a răspuns. În primul moment cuvintele lui m-au izbit, de parcă ar fi introdus în discuţie cartea de poveşti. După aceea mi-am spus că are dreptate. Dacă omul îl creează (nu inventează) pe Dumnezeu, şi pe tot el îl diavol îl creează. Pentru că îi are în el.
Verific o scrisoare înainte de a o trimite. Lipsesc silabe, cuvinte, chiar şi jumătate de propoziţiune, scriu b în loc de d. Să fi început ?
Jurnalul ăsta începe să devină un buletin de sănătate mintală. Prea devreme ? Argumentul e ca şi despre moarte: mai târziu e prea târziu.
Pun "ordine" în hârtiile din pod. Pe cele mai multe le arunc, cu celelalte nu ştiu ce să fac. Constat un lucru: aşa, delăsător, cum sunt, am lucrat enorm.
Mii de pagini - conspecte, cursuri, schiţe de lucrări, de conferinţe - la pubelă! Tot trecutul meu de "cărturar".
Într-una din zilele astea am să aduc din pod, ca să le recitesc, numerele din "Buletinul săptămânii". Atunci bucla se va închide. Bătrân şi copil se întâlnesc.
Ce minunat ar fi acum, în acest "crepuscul", să am unde să mă plimb! Un parc, un cimitir...
Am ieşit din afaceri, ca să zic aşa.
O aud pe mama: "Adormitule!", "Dormi din picioare!", "Dacă dormi...".
Sunt specialist în a renunţa la ce ne-ar folosi şi a-mi bate capul pentru tot felul de indivizi apucăt