A fost nevoie de o luna de "fiere" pe pietele financiare, in Romania si in toata lumea, pentru ca sa se intample lucruri de bun-simt.

Banca Nationala a (re)devenit, spre exemplu, in sfarsit, creditor net al bancilor comerciale, in timp ce tarile mici (sau chiar mai mari, cum e Marea Britanie) de pe langa sau din interiorul Uniunii Europene precum Islanda, Danemarca sau chiar Elvetia isi pun problema intrarii in zona euro.

La necaz, oamenii se strang unii langa altii, cauta aparare in grup. Metafora tine si pentru pietele monetare, iar faptul ca poli ai independentei si ai pragmatismului precum Marea Britanie si Elvetia isi pun problema sa se puna la adapost arata ca numai atunci cand te doare actionezi si iei deciziile dificile, dar corecte.

Pentru ca nu se poate ca tocmai tara care a dat parintii fondatori ai capitalismului, Adam Smith si David Ricardo, sa sustina in continuare ca excluderea dintr-un spatiu monetar unic, care creeaza frictiuni si incarca cu costuri functionarea pietei libere, in dauna consumatorilor, adica a propriilor cetateni, este un avantaj.

Venind la Romania, faptul ca Banca Nationala a devenit pentru prima data (practic) creditor net fata de sistemul bancar in octombrie (ce a fost inainte de 1998-1999 nu se mai poate lua in considerare, dat fiind gradul de intermediere bancara infim din acea perioada) asaza in sfarsit piata in starea sa normala.

Pentru ca rolul bancii centrale, de creditor de ultim resort, a fost ocultat in ultimii 10 ani, in care Banca Nationala, de teama inflatiei, a fost "debitor de prim-resort", franand intermedierea bancara si atragand economisirile populatiei si ale firmelor de la bancile comerciale, in afara rezervelor minime obligatorii.

Practic, pana in luna octombrie, bancile aveau alternativa fie de a da credite, fie de a depune banii la BNR.

Paradoxul este ca Banca Nationala