Fără bani şi motivaţie, unii dintre profesorii de azi şi-au pierdut minţile în alcool şi sexualitate. Ca să nu fie mai prejos, câţiva elevi, conturându-se uşor într-o comunitate aparte, drept răspuns, îşi întrec maestrul fie din teribilism, fie din singurătate, fie pur şi simplu dintr-o curiozitate înflăcărată. Căci vorba aia, mintea nu e un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins.
Imbecilitatea e la modă şi are imaginaţie. De la o vreme încoace, o vigoare frustă a cunoaşterii i-a năpădit pe câţiva respectabili magiştri. Animalicul a erupt din ei, dând frâu necesităţilor lipsite de pudoare. Ilustrul dascăl e din ce în ce mai des adeptul unei "vita simplex", lipsită de pretenţii, practicând de la catedră o educaţie prin non-educaţie. Şi, ca drept dovadă, îi vom prezenta într-un top "magna cum laude" pe cei mai cei dintre erudiţii din spatele catedrei.
FLORINA, NIMFA DESFRĂULUI
Într-o ordine aleatorie, dar totuşi păstrând o vagă urmă de respect şi politeţe, îşi face apariţia bomba sexy din Zalău, directoarea Şcolii Generale "Mihai Eminescu", profesoara de franceză Daciana Ana, această "nympho" cu hormoni incandescenţi, care umple cu golurile-i o formă neagră din latex, unde altundeva decât pe un site cu vibraţii hard-cor.
Într-o zi, un elev curios şi-a descoperit profesoara pe un site de adulţi, a doua zi profilul ei, încărcat de filme şi poze, a făcut înconjurul liceului, oraşului, ţării. Daciana, îmbrăcată office, a declarat că e o eroare, că unii şi alţii i-au share-uit folderele din calculator încă din 2006 şi tot acei vampiri internauţi i-au făcut şi profilul complet pe site-ul porno pe care îşi ducea veacul într-un exhibiţionism paralel. Măi să fie de voaiorişti mici şi perverşi!
PASAPORT PE INTERNET
Buletinul virtual al Dacianei Ana sună cam aşa: Nympho-Florina. 34 de ani. Loca