"Nu Ştiu alţii cum sunt..." - îmi permit a relua dictonul devenit celebru al unui mare povestitor de la noi pentru că într-o poveste se doresc a fi rostuite rândurile de mai jos - dar eu...

Eu când ajung la Philadelphia, pe coasta de Vest a continentului nord-american, consider firesc, de fiecare dată, a face o închinare lui Brâncuşi. Muzeul de Artă din capitala Pennsylvaniei - specialiştii cunosc acest lucru - deţine una dintre cele mai numeroase, dintre cele mai valoroase colecţii din operele marelui sculptor originar din Hobiţa Gorjului. Într-o sală special amenajată sunt adunate aici prin bunăvoinţa donatorilor - există în Statele Unite o adevarată cultură a mecenatului - nouăsprezece capodopere ale artistului, lucrări ce aparţin perioadei de maturitate. Sunt creaţii ce definesc căutările artistului în direcţia esenţializării formelor, a stabilirii unor tipare arhetipale în baza cărora se nasc variantele aceluiaşi subiect. Pot fi admirate aici, spre exemplu, două variante ale celebrei Domnişoare Pogany, variante ale cocoşului ce-şi ridică cu semeţie cântul spre înălţimi, forma aquadinamică a peştelui, apoi torsul în marmură, simbol al purităţii adolescentine feminine, odihnindu-se pe o bârnă veche, de lemn, sprijinită pe console, torsul în lemn al unui tânăr, amintind de simplitatea formelor funcţionale, industriale, ale primei jumătăţi a secolului trecut, apoi capul lui Prometeu alături de alte două variante ale oului, simbol al veşnicului început.

Cu vădită discreţie, spre părţile laterale ale încăperii, au fost poziţionate câteva dintre tablourile olandezului Piet Mondrian, contemporan al lui Brâncuşi, lucrări definind în linii geometrice, în culori esenţiale, aceeaşi aparentă impersonalitate privind simplitatea formelor, armonia universală.

Am făcut acest excurs pentru a observa văditele similitudini de ordin formal cu s