Orice act de cultură serios este o formă de rezistenţă întru cultură. Aceea majoră. Care trece proba timpului, care dă mărturie despre prezent, privind spre viitor. Care reuşeşte să depăşească obstacolele tuturor neputinţelor, umorilor, vanităţilor. Uneori, dacă privim în jur, pare tot mai greu. Nu imposibil, însă. Asta este şansa noastră ca să parcurgem existenţa demn şi ca să nu ne sufocăm. Cu tenacitate, iscusinţă, dăruire şi imaginaţie, rezistă şi revista Teatrul azi. De zece ani. A prins viaţă dintr-un vis. Frumos. Dar ca lucrurile să nu se sfîrşească pur şi simplu oniric, există întotdeauna cineva care suflă peste vis şi el se transformă în realitate. Florica Ichim a crezut în necesitatea acestei reviste ca document, ca sumă de poveşti despre teatrul românesc şi mondial, despre marii creatori ai lumii, despre smerenia cu care se face teatru, se urcă pe scenă, se construieşte ceva. Un spectacol, o scenografie, un rol. Volumul de muncă este imens pentru că este vorba aici despre o mişcare teatrală atent observată şi, uneori, cercetată. Cronicile, interviurile, analizele, polemicile sînt semnele unei vieţi teatrale autentice. Citind sau răsfoind pe sărite numere apărute în aceşti zece ani, ai un portret al dinamicii, al crizei, a ceea ce rămîne cînd forfota s-a liniştit. Numere întregi, de-a lungul timpului, au conţinut dosare teoretice de o valoare formidabilă pentru breaslă. Studii ample şi complete despre figuri majore ale istoriei teatrului, despre regizori, scenografi şi teoreticieni care au marcat drumuri noi, tendinţe, modificări de receptare, concepte inovatoare. Îmi amintesc, de pildă, dosarul Bertolt Brecht. Textele lui Giorgio Strehler şi George Banu. Fantastice! Fineţea observaţiilor, experienţa personală, tipul de discurs introduc, diferit, în universul complex al lui Brecht. Eşti poftit să intri în acest spaţiu spiritual mereu pe altundeva, pe altă i