Politologul Cristian Pârvulescu arata că şeful statului riscă să piardă alegerile prezidenţiale dacă va intra în conflict şi cu noul premier. Orice dispută politică este un lux în momentul de faţă, consideră politologul Cristian Pârvulescu, care avertizează asupra riscurilor ce pândesc noul guvern în 2009, din cauza crizei economice mondiale.
Preşedintele Asociaţiei „Pro Democraţia” consideră că şeful statului nu-şi mai poate permite să aibă o relaţie conflictuală cu viitorul prim-ministru, întrucât îşi poate periclita şansele de a obţine al doilea mandat.
Pârvulescu a spus, „La masa Adevărului”, că politicienii ar trebui să decripteze mesajul transmis de electorat la aceste alegeri parlamentare pentru a nu risca, pe fondul dificultăţilor economice care vor urma, escaladarea tensiunilor acumulate în societate.
Politologul avertizează şi asupra faptului că pericolul amplificării euroscepticismului românilor nu este de neglijat.
CARTE DE VIZITĂ
• S-a născut la 9 ianuarie 1965, la Ploieşti.
• A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti (1989).
• Profesor universitar la SNSPA.
• Susţine cursuri de politică comparată şi instituţionalism politic.
• Preşedinte al Asociaţiei „Pro Democraţia” (din 1999).
- Adevărul: În cât timp vom afla componenţa viitorului guvern?
- Cristian Pârvulescu: Apropierea dintre cele două partide mari este redusă, fapt pentru care perioada de negociere se lungeşte. Şi marja de manevră a preşedintelui creşte. În condiţiile acestea, clamata victorie a dreptei va fi cea care va orienta formarea guvernului. Totul depinde de PNL.
Tenorii PNL au trecut examenul electoral - şi Bogdan Olteanu, şi Ludovic Orban, şi Crin Antonescu -, aşa că cele două tabere din P