Acumulatorii reîncărcabili prin port USB sunt disponibili şi în România. Acumulatorii USB Cell pot fi încărcaţi oriunde, direct de la portul USB al calculatorului sau al laptopului. Bateriile reîncărcabile prin port USB, produse de compania britanică Moixa Energy Holding, prezintă avantajul gradului mult mai mare de portabilitate.
Acumulatorii USB arată la fel ca o baterie obişnuită, dar unul din capete poate fi conectat la un port USB. Aceste produse sunt prezente şi pe piaţa din România, costul unui set de două astfel de baterii fiind de aproximativ 65 de lei.
În prezent aceste baterii sunt disponibile numai în format AA/R6 şi pot fi utilizate pentru telecomandă, periuţa de dinţi electrică, jucării sau MP3 playere.
În ceea ce priveşte durata de viaţă a acestor produse, USB Cell pot fi reîncărcate de până la 500 de ori. Reîncărcarea bateriilor durează aproximativ cinci ore.
Ţinând cont de faptul că un set de două baterii obişnuite costă aproximativ 5 lei, folosirea de 500 de ori a acumulatorilor reîncărcabili duce la economisirea a aproximativ 2.450 de lei.
Deşeuri toxice
În plus, folosirea bateriilor obişnuite în locul acestor acumulatori duce la creşterea cantităţii de deşeuri de astfel de echipamente. În România, peste 40 de milioane de baterii sunt puse pe piaţă în fiecare an.
Pentru că nu avem un sistem de colectare, cele mai multe dintre ele ajung să fie arse împreună cu alte deşeuri, aruncând în aer cantităţi impresionante de substanţe toxice.
2.450 de lei pot fi economisiţi prin utilizarea bateriilor reîncărcabile prin port USB în locul celor clasice