Sint unii psihologi de ciini care afirma ca, pentru ciine, stapinul este Dumnezeu. Daca intr-adevar asa stau lucrurile, atunci patrupedul meu este ateu convins, deoarece, in general, ma ignora cu desavirsire. In general, spunem ca omul este acela care isi plimba ciinele. In realitate, lucrurile stau exact pe dos: ciinele il plimba pe om, caci omul propune iar ciinile dispune. Stiu foarte bine despre ce vorbesc, deoarece, desi sint un sedentar notoriu, ciinele meu reuseste sa ma scoata de trei, patru ori pe zi din casa. Ne plimbam impreuna pe diferite strazi si stradute ale cartierului, tot timpul fiind mereu el acela care alege directia. Conform principiului de deplasare stop and go, face in mod repetat pauze scurte, surprinzatoare in timpul plimbarii. Cel mai ades poposeste in dreptul unor stilpi publicitari sau de iluminat, deoarece toti copacii din zona noastra au fost taiati. Dupa un timp oarecare, incepe chiar sa-mi faca placere sa ma preumblu in acest mod imprevizibil, incolo si-ncoace, pentru ca pot lasa deoparte framintarile interioare, imi pot ordona gindurile si chiar ma hazardez in a aborda probleme ceva mai complicate, de genul: Ce se va intimpla in continuare? Oare urmatorul ciine care ne va iesi in cale va fi doar adulmecat sau chiar muscat de Rex? Sau, de ce oare isi fac ciinii nevoile totdeauna pe trotuar, daca este interzis prin lege? Cu ocazia acestor incursiuni palpitante cunosc deseori persoane extrem de fermecatoare, dupa care sint nevoit sa strig mereu prietenos si plin de spontaneitate: "Opriti-va! Nu fugiti! Catelusul nu vrea decit sa se joace!". Asa si este, patrupedul meu este foarte dragut si pasnic, cu conditia sa nu-l incit brusc, printr-un gest oarecare sau printr-un cuvintel care nu-i suna bine la urechi. Cum sa spun, are el blana groasa, dar e suprasensibil si are obrazul subtire. Um mare filozof si iubitor de ciini spunea: "Cu cit aju