Profesorul Iosif Viehmann este unul dintre cei mai ocupati oameni ai Clujului. A obtine un interviu de la domnia-sa este o aventura temerara. Cautandu-l, am avut adesea senzatia ca am de-a face cu o persoana ubicua. Poate fi intalnit in laboratoarele Institutului de Speologie, in salile Facultatii de biologie-geologie a Universitatii Babes-Bolyai sau la Universitatea Bogdan Voda. Are ore si la Academia de Muzica Gh. Dima, cursul sau de istoria jazzului fiind printre cele mai audiate. Seara este nelipsit de la Cercul de Speologie al Casei de Cultura a Studentilor. Si daca nu e de gasit in nici unul dintre aceste locuri, sigur se afla sus, in Apuseni, la Ghetarul Scarisoara. Dar nu la cabana, ci jos, in pestera. Experimentul sau de acum cativa ani - de a ramane izolat, cu incarcerare voluntara, in interiorul pesterii, fara nici o legatura cu exteriorul, o perioada mai mare de timp, pentru a studia adaptabilitatea organismului uman - a facut ocolul lumii stiintifice mondiale, cu ecouri pana la NASA. Si un ultim amanunt - profesorul si speologul Viehmann a implinit 83 de ani.
Inainte de a ma apropia de pestera, ca orice copil, m-am imprietenit cu natura: cu animalele, cu plantele, cu pietrele, cu scoicile. Ma duceam la mare cu ai mei, dar in loc sa ma balacesc in apa, strangeam lucruri deosebite de pe plaja. Am inceput, asadar, prin a fi colectionar. Mai tarziu, am adus in casa iepuri, cobai si, la urma, un sarpe de apa. Mama a aflat de el, s-a suparat foc, a luat o racheta de tenis si l-a vanat. Noroc ca nevinovata reptila s-a bagat intre podea si perete si a scapat. Nu acelasi lucru se poate spune despre mine, care am ramas in continuare cu aceasta "boala". Putin mai tarziu, pe cand eram in clasa a treia de liceu, gasesc niste colegi care, ca si mine, visau la aventura si punem bazele unui trib de... indieni in zona Clujului unde locuiam, intr-un carti
