Chiar dacă este scris şi în manualele de şcoală, să reamintim că Ravenna a devenit în ultimul secol de existenţă a Imperiului Roman de Apus, mai exact din 402, în vremea domniei lui Honorius, capitală a acestuia. După căderea Imperiului, a continuat să fie capitala lui Odoacru şi apoi a lui Teodoric, regele ostrogoţilor, de la care a rămas un celebru mausoleu, aflat la marginea oraşului de astăzi. Ravenna avea să fie apoi recucerită de generalul Belizarie - ca şi nordul Africii -, din dorinţa împăratului Justinian de a reface unitatea Imperiului Roman sau altfel exprimat, sub semnul a ceea ce s-a numit Renovatio Imperii. Continuitatea Ravennei ca centru politic şi nu numai se exprimă prin înfiinţarea aici a unui exarhat bizantin, ceea ce face ca acest oraş italian - poate mai puţin turistic decât altele - să fi fost unul dintre centrele - simbol ale romanităţii târzii. Prezenţa bizantină aici explică dealtfel şi numele regiunii a cărei capitală este: Romagna, înglobată astăzi în provincia Emilia - Romagna. După cum este cunoscut, numele nu este legat direct de Roma, ci indirect, prin filiera stăpânirii bizantine pe aceste meleaguri. Dealtfel fie reamintit în treacăt faptul că Bizanţul este omniprezent în Italia: de la catedrala San Marco a Veneţiei, în ale cărei forme arhitectonice poate fi uşor citită o mare biserică în stil bizantin, trecând prin monumentele de la Ravenna în rândul cărora basilica San Vitale este fără îndoială exemplul clasic şi până în Sicilia unde mozaicurile bizantine - precum cel din catedrala de la Monreale, lângă Palermo - se păstrează în toată splendoarea. Legăturile Bizanţului cu Italia au constituit un neîncetat izvor de emulaţie reciprocă, chiar dacă evenimente dure precum Cruciada a IV-a au tulburat apele.

Faptul că florentinul Dante şi-a petrecut exilul la Ravenna unde a încetat din viaţă în 1321, întăreşte însemnătatea ace