Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a zdrobit Ungaria

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 5 decembrie 2008 ·

Tricolorele s-au instalat pe primul loc al Grupei A după victoria obţinută în faţa Ungariei. Astăzi vor juca alt meci de „foc“ împotriva naţionalei Franţei.

Naţionala de handbal feminin a României a început ca din „puşcă“ la Campionatul European. Tricolorele au debutat la competiţia din Macedonia contra marii rivale, Ungaria, şi mai toată lumea le dădea ca favorite pe elevele lui Imre Vilmos, având în vedere multele absenţe din lotul român.

Româncele au început foarte bine meciul şi au condus în permanenţă pe tabela de marcaj, pe fondul unei evoluţii miraculoase a Luminiţei Huţupan, care nu a primit nici măcar un gol din primele şase aruncări la poarta sa.

Chiar dacă atacul nu a funcţionat foarte bine, România s-a desprins pe tabela de marcaj, scor 6-2 (’10) şi 9-5 (’20). În finalul primei reprize, unguroaicele au dat semne de revenire, Palinger a reuşit câteva intervenţii foarte bune şi la pauză a fost doar 11-9 pentru elevele lui Radu Voina.

Debutul mitanului secund a fost spectaculos, cele două formaţii au lăsat „garda jos“ şi s-au marcat şi câte trei goluri pe minut. Româncele au reuşit să rămână în avantaj în permanenţă şi s-au distanţat, din nou, scor 18-14 în minutul 40.

Pentru unguroaice au urmat minute de panică în care nu au înscris nici măcar în superioritate numerică şi tricolorele au zburdat pe teren. Cu 12 minute înainte de final, echipa noastră avea şase goluri avans, scor 22-16, şi tehnicianul ungur a cerut time-out pentru a limita dezastrul.

Ungaria nu şi-a mai revenit şi România şi-a luat o frumoasă revanşă după înfrângerea din sferturile Olimpiadei din China: scor final 27-21.

Pentru echipa noastră au evoluat: Luminiţa Huţupan, Paula Ungureanu - Narcisa Lecuşanu (5 goluri), Cristina Neagu (5), Oana Manea (5), Valentina Elisei (4), Ramona Maier (3), Adina Meiroşu (3) şi Carmen Amariei (2).

Huţu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 23 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 21 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 38 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 37 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 38 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°