Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drept la viata cerut de un copil

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 5 decembrie 2008 ·

Un baietel de 10 ani, diagnosticat cu o boala foarte grava, se roaga ca semenii sa-l ajute sa se opereze in China. Pentru a-l duce la operatie, familia are, insa, nevoie de 30.000 de euro. Un baietel de 10 ani din localitatea Cristesti, judetul Botosani sufera de distrofie musculara progresiva, iar specialistii ii dau un prognostic dur: copilul nu va prinde 25 de ani. Tragic este ca parintii bat pe la usile medicilor de cand baiatul avea doar 2 anisori iar primele semne ale bolii au inceput sa apara. Abia acum un an, un medic de la Spitalul Sfanta Maria din Iasi a descoperit boala. Pentru Cosmin este deja prea tarziu: musculatura i-a slabit, isi pierde memoria si vorbeste cu greutate. Singura sa sansa ar fi un transplant de celule stem in China, dar pentru asta familia are nevoie de 30 de mii de euro. Saraci lipiti pamantului si inglodati in datorii, parintii baietelului nici nu indraznesc sa viseze la o asemenea avere. In aceasta seara care deschide sezonul bucuriilor, al cadourilor si al surprizelor, toti copiii asteapta un semn de la Mos Nicolae. Intr-un infundat de noroaie si vremea mohorata, un baietel de doar 10 ani isi doreste cu toata fiinta lui sanatate. Fiecare miscare si chiar fiecare gest sunt un chin pentru baiatul cel mai mare al familiei Dragu din Cristesti, care, in urma cu un an, a fost diagnosticat cu distrofie musculara progresiva de tip Duchen. De atunci Cosmin se simte din ce in ce mai rau, iar picioarele deja incep sa nu-l mai asculte. "Opt ani am tot mers la medici pentru ca mergea greu si obosea foarte repede. Nu ne-a dat nimeni niciun raspuns. Am scos bani din banca, am renuntat sa ne facem o casa pentru a-i asigura tratamentul luna de luna. Mi se rupe sufletul sa-l vad cat sufera", povesteste inlacrimata Nicoleta Dragu, mama copilului. Medicii nu i-au dat micutului prea multe sanse de supravietuire. Maxim pana la 25 de ani. De la Timisoara s

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 23 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Explozie în poligonul militar de la Goranu, din Vâlcea. Patru elevi militari și un ofițer au fost răniți

Libertatea acum 36 minute
Un ofițer MApN și patru elevi au fost răniți, în urma unei explozii care a avut loc joi într-un poligon militar din Vâlcea.

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 44 minute
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 35 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Românii pot plăti de astăzi facturile la utilităti la domiciliu, direct la poştaş, cu cardul bancar, în baza unui parteneriat între Poştă, CEC Bank şi Visa

Ziarul Financiar acum 4 ore
Poşta Română oferă de astăzi clientilor posibilitatea de a plăti facturile şi taxele cu cardul la domiciliu, direct la poştaş, oriunde în tară, în baza unui parteneriat cu CEC Bank şi Visa. Prin intermediul dispozitivelor mobile, poştaşii vor putea

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°