Cu mai bine de o suta de ani in urma, o companie americana de utilaje agricole a utilizat conceptul de “putere de cumparare” pentru a crea un instrument practic, care a transformat-o in unul din liderii mondiali in domeniu.
Compania a constatat ca fermierii americani aveau nevoie de utilaje, dar nu puteau sa le plateasca. Agregand puterea de cumparare pe cativa ani a concluzionat ca pot totusi plati utilajele. Dar nu cash, ci in rate. Din aceasta abordare, piata si-a marit dimensiunile de cateva ori. Veniturile viitoare au fost aduse in prezent.
Dupa 2000, Romania (si in special sistemul bancar) a redescoperit acest concept. Creditele pentru persoane fizice au devenit produsul vedeta. Case, masini, bunuri de folosinta indelungata au fost cumparate in frenezie, in cea mai mare parte cu plata in rate. Creditul a devenit o prezenta fireasca in viata de zi cu zi.
Fenomenul a fost amplificat de 2 factori: estimarile de crestere de venituri de la un an la altul (putere de cumparare in crestere) si pretul in crestere la imobiliare. Cei 2 factori s-au alimentat unul pe celalalt. Pana la momentul in care trendul s-a inversat.
Criza internationala a facut lumea sa devina mai circumspecta. Asteptarile de crestere de venituri viitoare s-au estompat. Cumparaturile au fost amanate. Scaderea cererii la imobiliare a dus la reducerea preturilor. Ceea ce, automat, duce la scaderea garantiilor disponibile. Cei doi factori merg iarasi in aceeasi directie, alimentandu-se unul pe celalalt.
Urmeaza factura finala: cresterea soldului creditelor acordate populatiei in decembrie 2008 fata de un punct din trecut (sa zicem decembrie 2004 pentru usurinta rationamentului) inseamna de fapt cat am consumat in plus in intervalul 2004-2008 fata de cat am produs. Am trait 4 ani cu veniturile produse in mai mult de 4 ani. Pentru diferenta, va trebu
